Groupama, liderul pieței de asigurări din România, continuă să câștige preferința românilor, după un an în care și-a consolidat rezultatele, pe liniile facultative și obligatorii, și a prioritizat calitatea la un preț corect, crescând semnificativ numărul de clienți.
”Suntem mândri de rezultatele obținute în 2023: ne-am menținut agilitatea la un nivel ridicat și am dovedit încă o dată că avem nu doar instrumentele, ci și mentalitatea necesare pentru a deveni din ce în ce mai buni. Este o performanță pentru care le mulțumesc tuturor colegilor și partenerilor noștri, Grupului nostru, care ne oferă toată susținerea de care avem nevoie, și, mai ales, clienților care au avut încredere în noi și ne-au ales să le fim alături. Ultimii ani au fost o adevărată lecție pentru fiecare dintre noi, în special perioada recentă, care ne-a arătat încă o dată cât de aproape de noi este uneori neprevăzutul. Ni s-a confirmat astfel cât de important este să continuăm să gândim deopotrivă pe termen scurt, mediu și lung, punând mereu pe plan principal responsabilitatea pe care o avem față de clienții, partenerii, echipa noastră și societate”, a declarat Călin Matei, CEO Groupama.
Valoarea totală a primelor brute subscrise de Groupama în primele 9 luni ale anului 2023 a atins 2,87 miliarde lei, în creștere cu peste 30% față de aceeași perioadă a anului 2022, cu un profit de 164 milioane lei.
În afara RCA, veniturile companiei în primele 9 luni ale anului 2023 arată o creștere de peste 25%, atingând valoarea de 1,22 miliarde lei, fiind susținută în principal de liniile de business CASCO, Property, Asigurări persoane și Asigurări de călătorie.
Într-un context volatil și deseori lipsit de predictibilitate, rezultatele Groupama se aliniază strategiei de creștere susținută și sustenabilă, compania consolidând performanța principalelor sale linii de business.
Linia CASCO a avut o contribuție semnificativă la rezultatele totale, ajungând, în primele 9 luni ale anului 2023, la o creștere de aproximativ 28%. Linia asigurărilor de bunuri a înregistrat, de asemenea, o evoluție pozitivă, marcând o creștere de aproximativ 19%.
În 2023, Groupama a continuat să înregistreze o creștere a subscrierilor și pe linia RCA, asumată cu responsabilitate în procesul de normalizare a pieței și care confirmă preferința clienților pentru oferta Groupama, una care respectă principiul calității la un preț corect și care reflectă nivelul foarte ridicat al frecvenței daunelor comparativ cu media Europeană.
Totodată, rezultatele înregistrate pe linia asigurărilor de persoane, în primele 9 luni ale anului 2023, confirmă un interes în creștere al românilor pentru acest tip de asigurări și o mai mare deschidere către prevenirea riscurilor. Asigurările de sănătate au crescut cu aproximativ 33%, în timp ce asigurările de viață au atins și ele o creștere de peste 8%.
În ceea ce privește solvabilitatea, după primele 9 luni ale anului 2023, Groupama a înregistrat o valoare SCR de 150% și o valoare MCR de 295%, indicatori care confirmă soliditatea companiei, în linie cu obiectivele asumate.
2023 a fost pentru Groupama un an al dezvoltării profitabile și sustenabile, precum și un an al investițiilor: în tehnologie și infrastructură IT, fiind vizate procese și sisteme care să simplifice și să personalizeze experiența clienților, în oamenii care formează echipa Groupama, a căror dezvoltare a fost întotdeauna o prioritate pentru companie. Groupama este, de altfel, cel mai mare angajator din industria de asigurări din România, cu aproximativ 1500 de angajați, certificat și în 2024 ca Angajator de Top, pentru al șaptelea an consecutiv.
Digitalizarea a rămas un aspect important în relația cu clienții, care au avut în continuare la dispoziție opțiuni de constatare a daunelor la distanță, avizarea daunelor online sau semnarea electronică a documentelor și acces la o platformă inovatoare de suport medical la distanță, ÎntreabăMedic.
Calitatea serviciilor noastre a fost și ea recunoscută inclusiv prin premiile obținute anul trecut, iar Groupama s-a numărat și în 2023 printre companiile cu cel mai mic număr de reclamații înregistrate la ASF.
Și în 2023 performanța a însemnat pentru Groupama mai mult decât indicatorii financiari, motiv pentru care compania a continuat să integreze principii de sustenabilitate și economie circulară în activitățile de business, inclusiv măsurarea și reducerea amprentei de carbon, acțiuni care vin în completarea unei strategii de CSR care pune în centrul său oamenii și impactul lor în comunități. Salvatorii de vieți, un program național de instruire gratuită în acordarea primului ajutor derulat în parteneriat cu Fundația pentru SMURD, a obținut distincția GOLD în Community Index, iar Raportul de sustenabilitate elaborat de companie a fost certificat SILVER în CSR Index.
Groupama va investi și în 2024 în produsele și serviciile sale, în oameni și brand, mizând pe calitate, simplitate și predictibilitate, totul pentru a continua să merite preferința clienților și să depășească așteptările acestora.
Situațiile financiare prezentate sunt preliminare și neauditate, elaborate în conformitate cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS), în scopul raportării către Grupul Groupama.
Despre Groupama:
Groupama, liderul pieţei de asigurări din România, este astăzi recunoscut pentru calitatea serviciilor şi soluţiile flexibile de asigurare oferite celor peste 1,5 milioane de clienţi individuali şi peste 110.000 de companii. Parte a unui grup internaţional de asigurări şi servicii financiare, mutualist si cu o istorie de peste 100 de ani, Groupama își orientează strategia în jurul creșterii sustenabile, urmărind să câștige preferința clienților. Misiunea companiei este de a-și ajuta clienții să-și trăiască viața cu optimism, zi de zi și în momentele definitorii, știind că mai important decât obstacolul din față este pe cine au alături. Parteneriatul este un element central al viziunii Groupama și stă sub semnul responsabilității și al solidarității, având la bază expertiza unui Grup internațional, alături de experiența și devotamentul unui asigurător local. Mai multe informații pe www.groupama.ro.