LIDEA – un brand născut din fuziunea companiilor Euralis Semences & Caussade Semences Group

Începând cu 1 septembrie 2020 cele două companii franceze s-au unit sub umbrela noului brand Lidea, consolidându-și astfel prezența pe piață, din Franța până în Rusia.

La fel ca și în genetică, fuziunea dintre cele două companii a adus împreună gândirea, cunoștiințele și tehnologiile, pentru a putea obține performanțe mai mari, mai rapide, față de situația în care fiecare companie ar fi acționat independent.

Ca urmare a complementarității celor două companii – portofoliu multi-specie, rețeaua de producători de semințe si facilitățile industriale – Lidea are oportunitatea de a ajunge rapid pe o poziție de lider.

Misiunea Lidea este de a crea și oferi, pentru întreg ecosistemul de agribusiness, semințe multi-specie (porumb, floarea-soarelui, sorg, soia, rapiță, cereale păioase, leguminoase, furaje, covoare vegetale) și soluții personalizate și durabile, oferind valoare adaugată pe tot parcursul anului.

Cu o cifră de afaceri de 350 milioane Euro, Lidea se află în top 10 companii producătoare de material semincer la nivel mondial și ocupă locul șase în Europa.

Sunt investiți anual 30 milioane euro în cercetare si dezvoltare, iar programele de cercetare sunt susținute de parteneriate puternice, cu jucători importanți din sectorul agricol.

Pentru a satisface nevoile și așteptările clienților noștri, în cele 17 stații de cercetare din Europa sunt testați riguros, pe parcursul mai multor ani, mii de hibrizi și soiuri însă doar câteva zeci ajung să fie lansați în portofoliul comercial.

Cu o echipă numeroasă de peste 2.000 de angajați, o acoperire geografică extinsă și o capacitate mare de producție în cele 8 unități din Franța, Spania, Ucraina, România și în curand în Rusia, ambiția Lidea este de a deveni alegerea preferată a fermierilor.

Valorile Lidea

Colaborare – contribuie la dezvoltarea „inteligenței colective”. Munca în echipă, ajutorul reciproc, nevoia de a găsi soluții împreună sunt doar cateva elemente care duc la îndeplinirea sarcinilor zilnice și a provocărilor din mediului social și economic.

Excelență operațională– este un pilon extrem de important al culturii Lidea, îl practicăm zilnic în fiecare dintre filialele noastre, în unitățile de producție și în centrele de cercetare. Această valoare are ca scop satisfacerea nevoilor clienților nostri prin îndeplinirea cerințelor privind calitatea produselor si a serviciilor oferite.

Creativitate – Lidea oferă soluții inovatoare pentru a raspunde provocarilor cu care se confruntă fermierii. Prin fuziunea companiilor Euralis Semences și Caussade Semences Group, Lidea valorifică expertiza și experiența dobândite în cei peste 80 ani de către cele două companii.

Proximitate – Lidea este aproape de angajații, clienții și partenerii sai. Rădăcinile istorice ale celor două entități care formează acum Lidea garantează că avem cunoștiintele, empatia și disponibilitatea de a acționa pentru a îndeplini așteptările și nevoile ecosistemul în care activam.

Lidea înțelege nevoile fermierilor, atât la nivelul fiecărei culturi, cât și din punct de vedere geografic și al schimbarilor climatice. Sectorul agricol are o dinamică aparte și au loc schimbări frecvente, sunt lansați hibrizi noi, tehnologii inovatoare, apar noi jucători pe piață.

Suntem pregătiți să aducem în fața clienților noștri întreaga expertiză și experiență dobandite, pentru a răspunde cerințelor acestora.

Articol furnizat de Lidea Romania