Noutățile din bradul de Crăciun al Domeniilor Ostrov

Semne bune a avut anul 2021 în podgoriile Domeniile Ostrov. Reprezentanții companiei anunță producții bune la strugurii pentru vin, dar și medalii importante obținute de vinurile create cu măiestrie pe malul Dunării.

“Pentru noi, 2021 a fost un an bun. Ne bucurăm că vinurile pe care noi le producem sunt tot mai apreciate de consumatori, dar și pentru că obțin recunoaștere în cadrul concursurilor de specialitate. Medaliile pe care le-am obținut în acest an reprezintă aprecierea muncii noastre, a întregii echipe și vreau să îi felicit pe toți pentru devotamentul de care dau dovadă în tot ceea ce înseamnă cultura viței-de-vie și producerea vinului. Felicitări și mulțumiri speciale se cuvin și somelierului Daniel Zottu, precum și oenologului chilian Miguel Garcia, care au reușit să creeze gama Legio, o gamă de vinuri excepțională. Cele două vinuri Legio, unul roșu și unul alb, sunt cupaje extraordinare care au primit în acest an medalia de aur la celebrul concurs de vinuri Gilbert & Gaillard. Însă și vinuri din gamele Naiada și Ritual au fost medaliate pe parcursul acestui an. De aceea spunem că pomul de Crăciun Domeniile Ostrov este împodobit cu globuri speciale, cu irizații aurii și argintii, adică medaliile obținute de vinurile noastre în cadrul concursurilor de specialitate. Crăciunul este un motiv de sărbătoare pentru noi toți, la fel cum o sărbătoare este și recunoașterea calității unui vin prin obținerea unei medalii. Așa că de ce să nu avem dublu motiv de sărbătoare și să nu punem medalii în loc de globuri în bradul de Crăciun al Domeniilor Ostrov? Vreau să urez Crăciun Fericit tuturor iubitorilor de vin Domeniile Ostrov și să îi asigur că și în următorul an vom depune toate eforturile necesare pentru a-i surprinde cu vinuri de excepție”, a declarat Oana Belu, administrator Domeniile Ostrov.

Medalii obținute de vinurile Domeniile Ostrov în 2021:

Legio Grand Cuvée Cabernet Sauvignon, Fetească Neagră și Merlot – Medalia de aur în cadrul competiției Gilbert & Gaillard – Franța;

Legio Grand Cuvée Sauvignon Blanc și Chardonnay – Medalia de aur în cadrul competiției Gilbert & Gaillard – Franța;

Ritual Cabernet Sauvignon și Feteasca Neagră – Medalia de aur în cadrul concursului VINARIUM International Wine Contest – București;

Naiada Sauvignon Blanc – Medalia de aur în cadrul Balkans International Wine Competition – Skopje;

Naiada Chardonnay – Medalia de argint în cadrul Balkans International Wine Competition – Skopje;

Naiada Fetească Neagră – Medalia de argint în cadrul Balkans International Wine Competition – Skopje;

Naiada Cabernet Sauvignon – Medalia de argint în cadrul Balkans International Wine Competition – Skopje;

Așadar, vinuri de Ostrov create cu măiestrie, vinuri de calitate și medaliate, de aceea le alegem pentru momente unice, așa cum sunt Sărbătorile de iarnă.