Premiera Mondială a EQS pe platforma Mercedes me media – lansarea digitală a limuzinei electrice

Der neue EQS: Leidenschaft für Elektromobilität // The new EQS: passion for electromobility

Mercedes-EQ va dezvălui limuzina 100% electrică, EQS, în cadrul unui eveniment digital pe platforma Mercedes me media, Joi, 15 aprilie, ora 19:00. Membrii Consiliului de Management, Ola Källenius, Britta Seeger, Markus Schäfer și Sajjad Khan, alături de  Gorden Wagener, the Chief Design Officer, vor oferi prezentări scurte ale atributelor tehnice ale EQS, care exemplifică luxul progresiv, dând startul unei noi ere pentru companie. Evenimentul va putea fi urmărit pe https://media.mercedes-benz.com/EQS.

Premiera digitală va fi transmisă și către publicul larg pe alte canale. Mercedes-EQ va pune la dispoziția membrilor presei informații și servicii complexe, pe platforma Mercedes me media. Videoclipul original în engleză va fi însoțit de transcrieri în 6 limbi, care pot fi descărcate sau consultate pe platformă. Materialele de presă precum videoclipurile, fotografiile, graficele și comunicatele de presă vor fi de asemenea disponibile pe Mercedes me media. Mai mult, experții Mercedes-EQ vor răspunde întrebărilor adresate virtual, facilitând astfel acces la informații suplimentare. Un kit de presă special este deja disponibil online și include informații despre dezvoltarea tehnică și ultimele test-drives realizate înainte de Premiera Mondială EQS.

EQS este primul model cu o arhitectură nouă pentru limuzine electrice. Modelul îmbină tehnologia, design-ul, funcționalitatea și conectivitatea pentru a le oferi pasagerilor o experiență unică. De asemenea, cu ajutorul AI, simplifică sarcinile cotidiene. EQS va fi lansat la sfârșitul verii și va seta noi standarde pentru portofoliul Mercedes-EQ.