Restaurantul online Yellow a înregistrat în 2020 o creștere de 17% a cifrei de afaceri față de 2019, cu sprijinul ROCA Investments

Yellow Menu a înregistrat o creștere de 17% a cifrei de afaceri în 2020 față de 2019 și continuă dezvoltarea business-ului în 2021 în Cluj și București și prin extinderea zonelor de livrare și diversificarea meniului pe toate momentele zilei: mic dejun, prânz și cină.

Yellow a răspuns provocării cu care s-a confruntat întreaga industrie HoReCa odată cu debutul pandemiei, dezvoltând produse adaptate contextului și nevoilor pieței. În anticiparea nevoilor clienților săi, Yellow a extins zona de livrare, a lansat preparate ready to eat, a prelungit orele de funcționare și a implementat o băcănie cu produse artizanale românești.

,,Până acum, clienții căutau diversitate, gust și un preț bun, mai puțin atenți la alimentele procesate și sursa ingredientelor. În 2020, mulți au început să fie atenți la siguranța alimentară în contextul pandemiei. Acum vedem că lucrurile continuă să se schimbe și clienții sunt atenți la modul de preparare, proveniența ingredientelor și caută experiențe culinare noi cu ingrediente locale și nutritive. Noi am ales să extindem zona și intervalul de livrare, să respectăm toate normele de siguranță și să facem mâncare bună în continuare.’’ a declarat Mădălin Negru, COO Yellow.

Masa de prânz rămâne pilonul central al meniului Yellow, însă clienții se vor putea bucura de extinderea ofertei prin noua gamă de produse, care acoperă și celelalte momente ale zilei. Noile produse, disponibile din martie, au contribuit la o creștere cu 24% a cifrei de afaceri față de luna precedentă.

All Day Breakfast este propunerea Yellow pentru un mic dejun delicios și echilibrat, unde clienții au de ales între un preparat dulce și unul sărat, începând cu ora 9:00 și până la 20:00.

Mulți oameni au gătit acasă în ultimul an, experimentând noi rețete și gusturi. Yellow Dinner vine în sprijinul celor care vor să facă o pauză de la gătit și oferă preparate de împărțit cu cei dragi.

Sâmbăta e zi de Brunch este conceptul propus de Yellow pentru weekend, când întreg meniul este diferit față de restul săptămânii. Cu influențe internaționale, preparatele propuse sunt gândite pentru a fi savurate de două persoane, alături de o ofertă de cocktail-uri create special pentru clienții Yellow.

,,Ne bucurăm că noile produse au fost pe gustul clientilor și suntem încrezători că replicarea pe piața din Cluj-Napoca ar fi bine venită. Obiectivul nostru acum este să continuăm să creștem pe piața de food din România și să anticipăm trendurile pentru a rămâne relevanți. În prima parte din 2021, preconizăm o creștere de 20 – 25% față de 2020, iar tehnologia și investiția în automatizări rămân vitale pentru ca această industrie să înceapă să își revină.’’ a declarat Mădălin Negru, COO Yellow.