Sondaj BestJobs: Unul din doi angajați români care au copii lucrează în continuare cu greu de acasă

Aproape jumătate (46,4%) dintre angajații care împart biroul de acasă cu copiii lor recunosc că le este greu să își organizeze eficient activitatea în condițiile în care trebuie să se ocupe, pe lângă sarcinile de serviciu, și de solicitările copiilor, arată un sondaj efectuat de platforma de recrutare online BestJobs. Astfel, doi din cinci respondenți și-ar dori să poată lucra de acasă însă cu un program flexibil, astfel încât să se poată ocupa și de cei mici cât timp creșele și școlile sunt închise.

Cu toate acestea, nu toți au susținerea angajatorului să-și organizeze timpul și sarcinile de lucru în funcție de situația personală. Aproape 40% dintre angajații care au participat la sondajul BestJobs susțin că angajatorul se arată deranjat când solicită două ore libere în timpul programului pentru a se ocupa de copii, dar le acordă totuși timpul necesar, în timp ce 28,6% se plâng că angajatorul nu le permite deloc acest lucru.

Chiar dacă lucrează de acasă, un sfert dintre angajați spun că ajung să aloce mai mult de opt ore pe zi activității profesionale, mai ales că sunt adesea întrerupți de copii. În aceste condiții, cei mai mulți dintre ei spun că, atunci când nu pot acorda atenție celor mici, îi lasă să-și ocupe singuri timpul (53,6%) sau cer ajutorul bunicilor sau al altor rude (28,6%) și numai 18% sunt ajutați de celălalt părinte.

Majoritatea părinților (71,4%) reușește să aloce mai puțin de 4 ore pe zi copiilor pentru toate activitățile pe care le desfășoară împreună cu ei, însă 18% spun că depășesc 8 ore, în condițiile în care situația profesională le permite acest lucru. Cea mai mare parte din timpul petrecut împreună este alocat temelor (43%), care sunt urmate de  joacă (21,4%) și diverse activități extrașcolare (18%).

Părinții petrec 2 ore pe zi cu copiii la școala de acasă

De altfel, activitățile școlare le consumă părinților mai mult de două ore zilnic (57,1%), mai ales că învățământul online este considerat ineficient, după cum afirmă 28,6% dintre respondenți. Nici copiilor nu le place prea mult școala  online, dar s-au adaptat (50%), în timp ce 21,4% nu s-au adaptat deloc și lucrează cu dificultate. Doar 28,6% dintre părinții respondenți afirmă că cei mici s-au reacționează destul de bine la cursurile online.

În cele mai multe cazuri, atunci când urmează cursurile online, copiii folosesc laptopul familiei (67,9%), dar sunt și situații în care este folosit un dispozitiv de serviciu al unui membru al familiei, pus la dispoziție temporar pentru activitatea de învățare în detrimentul activității de serviciu (3,6%).

Anul acesta, cei mai mulți dintre salariaţii care au copii spun că vor sărbători ziua de 1 iunie cu o ieșire în jurul locuinței (46,4%), în casă, prin diverse activități distractive (17,9%), sau în parc (17,9%).

Sondajul a fost efectuat în perioada 5-25 mai 2020, pe un eșantion de 862 de utilizatori de internet din România.

Despre BestJobs

BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniu, BestJobs a fost implicată în transformarea și inovarea industriei de recrutare online și integrează astăzi tehnologii digitale de ultimă generație pentru a oferi cele mai eficiente soluții de angajare. Cu un număr de peste 2,5 milioane de profesioniști conectați la piața muncii și peste 25.000 de joburi active în orice moment, atât în țară, cât și în străinătate, BestJobs creează conexiuni între toți cei care vor să găsească un job mai bun și angajatorii care caută noi talente.