Termene.ro și antreprenorul Răzvan Căzănescu organizează cel mai mare training online pentru antreprenori și manageri

Termene.ro, platforma care oferă informații actualizate în timp real despre firmele din România, organizează alături de compania TBF, un eveniment online prin care antreprenorul Răzvan Căzănescu va dezvălui fundamentele care i-au permis să crească afaceri în 23 de industrii. 

Astfel, pe 21 septembrie, în cel mai mare eveniment online despre antreprenoriat organizat anul acesta în România, Răzvan Căzănescu va prezenta un sistem de management care funcționează atât pentru startup-uri, cât și pentru companii cu mii de angajați. Moderatorul trainingului este Adrian Dragomir, Business Innovation Consultant și co-fondator Termene.ro.

În cele 4 ore de training pentru antreprenori și manageri, Răzvan Căzănescu va explica în detaliu cele două tipuri de management necesare într-o companie și va prezenta, într-un mod ușor de pus în practică, concepte fundamentale de business: Cum faci management operațional prin responsabilități, procese și proceduri, Cum administrezi creșterea și schimbarea prin obiective și rezultate cheie, Cum faci evaluări de performanță corecte sau Cum faci inducția noilor angajați și a managerilor.

De asemenea, în webinar vor fi prezentate structura completă și corectă a unei proceduri, informații despre cum recrutezi manageri de top, cum îi conduci și cum îi evaluezi, dar și cele mai importante două întâlniri pentru managementul unei afaceri.

Alte teme prezentate în webinarul TBF – Termene.ro: Care sunt cu adevărat responsabilitățile unui CEO și ale antreprenorului. Cum creezi o cultură bazată pe valorile tale folosindu-te de roluri și responsabilități. Cum menții controlul prin doar două întâlniri de evaluare. Cum stabilești o viziune simplă, clară și puternică. Softurile necesare pentru managementul unei companii. Cum conduci afaceri cu 10, 100 și 1000 de angajați. Cum faci tranziția de la nivelul de startup, la companie stabilă și apoi la corporație.

“Principalul obstacol pe care îl întâmpină antreprenorii atunci când vor să își crească propria afacere este lipsa educației, care este primul loc in continuare, urmată de accesul la finanţare şi lipsa oamenilor buni. De aceea, avem nevoie de cursuri despre cum se conduc și se cresc afaceri în mod profesionist, fără micromanagement și fără sacrificii”, a declarat Adrian Dragomir, Business Innovation Consultant si co-fondator Termene.ro.

“În următorii 40 de ani, vreau să ajut 10 companii românești să ajungă nr.1 mondial în domeniul lor. Dacă reușesc acest lucru, atunci România se va schimba, iar eu voi putea considera că am avut o viață trăită cu sens. Chiar cred că pot schimba țara care m-a făcut ceea ce sunt azi într-o țară respectată la nivel internațional. În timp, cu răbdare și multă muncă. TBF.ro este parte din această misiune. Iar un prim pas este să le ofer gratuit fundamentele tuturor antreprenorilor români. Apoi rămâne să aleg cele 10 companii care au șansa și nebunia necesară să ajungă acolo. Printre ele poate să fie cea mai mare franciză de fast food din România, franciza DAbo Doner. Producătorul de tâmplărie PVC de înaltă calitate, Izotec. Furnizorul numărul 1 de training lingvistic din România, Eucom. Cel mai bun software de management al oamenilor din România, TBF Digital. Cel mai mare furnizor de date financiare pentru companii de la noi din țară, Termene.ro. Și multe alte business-uri frumoase în care sunt implicat direct,” a declarat antreprenorul Răzvan Căzănescu, fondatorul TBF.

Răzvan Căzănescu a fost implicat în sute de companii din postura de consultant, partener, investitor sau fondator. A dublat companii de milioane de euro în doar 3 luni și a dus startup-uri la peste un milion de euro în primul an de activitate. Nu este trainer sau speaker și nici nu pretinde să fie. Este antreprenor, a creat companii, iar în cei 16 ani de junglă antreprenorială a observat anumite lucruri care se repetau în toate afacerile.

Despre Termene.ro

Termene.ro este o companie înființată în anul 2014 din dorința de a permite companiilor identificarea oportunităților de afaceri și evaluarea corectă a riscurilor pentru afaceri mai prospere, oferind o platformă intuitivă și foarte ușor de utilizat. Peste 70.000 de companii au acces zilnic la platforma completă care oferă informații actualizate în timp real despre datele financiare și juridice ale firmelor din România.