Potrivit VELUX, unul dintre principalii producători de ferestre de mansardă, ce comercializează produse și soluții pentru case inteligente, ferestrele pentru mansardă pot economisi peste 39% din necesarul energiei pentru încălzirea caselor în România. Astfel, scăderea temperaturii din termostat cu 2°C poate fi realizată fără a afecta gradul de confort, ajutând la economisirea a 446,5 KWh/mp an, mai ales în contextul crizei energetice din prezent.
Costurile locuințelor reprezintă o provocare pentru mulți cetățeni din Uniunea Europeană. Chiar și înainte de pandemie, 9,4%[I] dintre persoanele din UE erau deja afectate de supraîncărcarea costurilor utilităților, alocând mai mult de 40% din venitul lor pentru plata acestora. În prezent, 15% dintre europeni trăiesc în condiții precare, iar 50 de milioane de gospodării[II] sunt afectate de sărăcia energetică, neputând să-și încălzească locuințele în mod corespunzător iarna.
Potrivit datelor publicate de Eurostat, cea mai mare creștere a inflației se înregistrează în cazul gazelor, media europeană ajungând la 51,4% în luna iunie, ceea ce reprezintă o majorare de 10,7% față de ianuarie 2022, pe fondul războiului din Ucraina. Carburanții, inclusiv benzina, motorina și alți combustibili au atins o inflație de 45,2% în luna iulie. Prețurile la electricitate au crescut și acestea foarte mult, cu o inflație de 29,7%. Acest lucru este consecința mai multor factori, inclusiv temperaturile ridicate, o iarnă și o primăvară cu un regim pluviometric scăzut ce a dus la secetă, contribuind la scăderea energiei nucleare și hidrolectrice.
Conform raportului Eurostat, rata inflației în sectorul energetic înregistrează în prezent cea mai mare rată din 1997, de când a fost publicat pentru prima dată Indicele Armonizat al Prețurilor de Consum[III].
„Prețurile la energie continuă să crească în Europa și după cum confirmă datele publicate de Eurostat în luna august, acest proces este, din păcate, departe de a se fi încheiat. În acest context, este foarte important să ne folosim de eficiența energetică pentru a reduce consumul de energie necesar încălzirii încăperilor în timpul sezonului rece. De exemplu, ferestrele pentru mansardă pot ajuta la economisirea a circa 40% din necesarul de energie pentru încălzirea casei, fără a scădea gradul de confort. Astfel, dacă reușim să obținem o pozitivitate energetică, diminuând pierderea de energie prin ferestre, nu numai că facturile de încălzire vor fi mai mici, dar și impactul asupra mediului”, a declarat Noemi Ritea, Director de Piață VELUX România și Moldova.
Eficiența energetică, instrumentul esențial în economisirea consumului de energie
Performanța de izolare și eficiența energetică a ferestrelor au un impact semnificativ asupra consumului de energie al clădirilor și asupra mediului interior. Datorită echilibrului energetic superior, ferestrele de mansardă VELUX contribuie la reducerea consumului de energie în locuințe și implicit a facturilor la utilități.
Măsurătorile efectuate de VELUX au arătat, de asemenea, că înlocuirea a două ferestre de mansardă poate reduce energia de încălzire necesară pentru acea încăpere cu până la 11%. Totodată, pierderile de căldură pot fi reduse cu până la 60% per unitate de fereastră. Astfel, ferestrele pentru mansardă cu geam triplu permit reducerea termostatului cu 1-2°C, fără a pierde nivelul de confort din încăpere.
Potrivit reprezentanților VELUX, în timpul iernii, lumina solară contribuie pozitiv la necesarul de încălzire. Utilizarea automatizată a roletelor și rulourilor asigură cea mai bună reducere a pierderilor de căldură acestea putând fi adaptate în funcție de nevoile fiecărui sezon. Mai mult decât atât, roletele exterioare pot îmbunătăți izolarea ferestrelor în timpul iernii, iar această izolație suplimentară poate reduce consumul de energie pentru încălzire.
Mai multe detalii practice pentru o casă eficientă energetic, sustenabilă și impactul ei la nivel de mediu, confort și sănătate, găsiți în video-urile de mai jos:
Gabi Ralea – specialist în reamenajare interioară : https://www.youtube.com/watch?v=YXV6lTluWcQ
Dragoș Tuță – consultant în sustenabilitate : https://www.youtube.com/watch?v=5zGQ9EIzvjw
Cezar Amititeloaie – medic specialist cardiolog : https://www.youtube.com/watch?v=GZ1IGe3hKaA
Despre Grupul VELUX
De peste 80 de ani, Grupul VELUX a creat medii de viață sănătoase pentru oamenii din întreaga lume, valorificând la maximum lumina naturală și aerul proaspăt. Gama noastră variată de produse include ferestre de mansardă, ferestre pentru acoperiș terasă, rulouri interioare, produse pentru protecție solară și rolete exterioare, precum și soluții de montaj și sisteme de control pentru casă inteligentă. Aceste produse contribuie la asigurarea unui climat interior sănătos și durabil, pentru muncă și învățare, pentru joacă și petrecerea timpului liber. Lucrăm la nivel global – cu operațiuni de vânzări și producție în peste 38 de țări și aproximativ 12.500 de angajați în întreaga lume. Grupul VELUX este deținut de VKR Holding A/S, o societate cu răspundere limitată deținută integral de fundații non-profit, caritabile (THE VELUX FOUNDATIONS) și de familie. În 2021, VKR Holding a avut venituri totale de 3,5 miliarde de euro, iar THE VELUX FOUNDATIONS a donat 244 de milioane de euro sub formă de donații caritabile.
Pentru mai multe informații despre Grupul VELUX, vizitați velux.com.
[I] Eurostat, 2022: Rata de supraîncărcare a costurilor locuințelor
[II] OMS Europa 2019, „O viață sănătoasă și prosperă pentru toți: Raportul european privind situația echității în materie de sănătate”
[III] https://www.statista.com/chart/28004/eu-energy-inflation-rates/