Evenimentul emblematic al Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România, ZIUA PORUMBULUI OREZU a avut loc miercuri, 11 septembrie 2024, la ferma domnului Nicolae SITARU, unul dintre fondatorii Forumului APPR.
Ediția din acest an, cea de-a cincipsprezecea, a fost un real manifest privind managementul riscurilor în agricultură și a adus împreună fermieri, experți din domeniul agricol, reprezentanți ai autorităților și ai industriei, într-un manifest pentru o strategie națională integrată privind managementul riscurilor în agricultură.
În prezența a aproape 1.000 de participanți și a unei vremi capricioase, evenimentul a subliniat importanța implementării unor măsuri eficiente și a unor politici publice care să sprijine fermierii în fața provocărilor tot mai mari cauzate de schimbările climatice, lipsa infrastructurii de irigații și a unei strategii naționale coerente asociate riscurilor din agricultură.
Pe parcursul zilei, invitații au avut ocazia de a participa la sesiuni de informare, prezentări de bune practici și dezbateri pe tema gestionării riscurilor în sectorul agricol, punând accentul pe rolul inovării și al tehnologiilor moderne în protejarea producției agricole, în special în ceea ce privește cultura porumbului, una dintre cele mai importante culturi din România.
În cadrul discursurilor susținute de reprezentanții autorităților și prezentările companiilor furnizoare de soluții pentru agricultură, a fost evidențiată nevoia unui Plan Național al Managementului Riscurilor Agricole, care să includă măsuri precum asigurările agricole subvenționate, dezvoltarea unor măsuri de solidaritate și promovarea unor practici agricole sustenabile, cât și existența unui Sistem Național de Gestionare a Apei pentru Agricultură – care presupune o strategie pe termen lung cu implementare urgentă a unor prime masuri de susținere a zonelor cu deficit sau exces de apa.
Ziua Porumbului 2024 a fost și gazda celei de-a doua ediții a concursului ”Mămăliga de Aur”, un concurs dedicat celor mai pricepuți fermieri în arta de a pregăti mămăliga.
Fermierii-concurenți din acest an au avut misiunea de a impresiona participanții, dar și pe Chef Nicolai Tand, coordonatorul concursului, cu rețete de mămăligă tradiționale sau reinventate.
La finalul competiției, deținătorul titlului de ”cea mai bună mămăligă”, Bogdan Sitaru, a înmânat premiul noului câștigător, Ștefan Trandafir, un alt fermieir din jud. Ialomița, iar participanții au putut constata, prin propriile simțuri, măiestria preparatelor.
„Ziua Porumbului nu este doar un prilej de a celebra o cultură foarte importantă pentru agricultura României, ci și o oportunitate de a discuta și de a propune soluții concrete pentru provocările cu care ne confruntăm. O strategie națională de management al riscurilor este vitală pentru a asigura stabilitatea și prosperitatea fermierilor noștri”, a declarat la finalul evenimentuluii Directorul Executiv al FAPPR, Alina CREȚU.
Forumul APPR dorește să mulțumească tuturor companiilor partenere prezente, fermierilor care au ales să se alăture evenimentului nostru în ciuda vremii puțin prietenoase și nu în ultimul rând partenerilor media pentru întreaga susținere – Ziua Porumbului este un eveniment agricol etalon datorită fiecăruia dintre dumneavoastră.
Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România este o structură profesională federativă formată din producători agricoli și reprezentanți ai lanțului profesional agricol din România, inființată în anul 2012. Forumul APPR face parte din Confederația Europeană a Producătorilor de porumb (CEPM), care reprezintă cele mai mari țări producătoare de porumb din Europa și furnizează asistență tehnică, economică și legislativă pentru membrii și organizațiile profesionale ale fermierilor din România afiliate.