La sediul Camerei de Comerţ si Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) a avut loc întâlnirea președintelui Camerei bucureștene, Iuliu Stocklosa, cu ES Md Daud Ali, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii Populare Bangladesh pentru România, Bulgaria, Republica Moldova și Macedonia de Nord (cu reședința la București). La întrevedere a participat, de asemenea, Sheikh Kaushik Iqbal, secretar 3 al Ambasadei.
Iuliu Stocklosa a folosit acest prilej pentru a face o prezentare succintă a Camerei bucureştene, subliniind recunoaşterea de care se bucură organizaţia noastră în ţară şi străinătate şi punctând câteva particularităţi ale activităţii CCIB. În contextul în care nivelul schimburilor comerciale, deși în creștere, nu reflectă potențialul celor două economii, în opinia președintelui CCIB, organizarea unei „Zile oportunităţilor de afaceri” dedicată R. P. Bangladesh și semnarea unui memorandum de înțelegere cu Camera de Comerț și Industrie Dhaka pot contribui la dezvoltarea relaţiilor comerciale între cele două țări.
ES Md Daud Ali a vorbit despre evoluția economiei țării sale, punctând potențialul de export al R. P. Bangladesh îndeosebi în industria ușoară (textile, pielărie) și în cea farmaceutică. În ceea ce privește importul, a precizat că România este o piață interesantă pentru ulei de floarea soarelui și grâu. În acest context, a exprimat dorința de a identifica, cu sprijinul CCIB oameni de afaceri români interesați să lucreze cu parteneri din țara sa pe aceste axe. În plus, a subliniat întregul sprijin al Ambasadei pentru antreprenorii români care doresc să atragă forță de muncă din țara sa pentru acoperirea necesarului în diverse domenii de activitate, menționând că R.P.Bangladesh este cunoscută pentru trimiterea, la cerere, de muncitori și specialiști în țările din Asia și Europa.
În primele 11 luni ale anului 2022 (date disponibile), valoarea schimburilor comerciale bilaterale a fost de 70 milioane USD (+66% față de perioada similară a anului 2021), din care exportul a fost în valoare de 18 milioane USD, iar importul, de 52 milioane USD.