Achiziția de proprietăți generatoare de venituri reprezintă o opțiune din ce în ce mai apreciată de investitorii privați români sau străini pentru a-și plasa banii, investitori care până în urmă cu câțiva ani erau interesați cu precădere de sectorul rezidențial, unde ținteau achiziția de proprietăți ”trofeu”. Apetitul acestora este pentru pentru toate segmentele de piață – birouri, retail, industrial, hotelier, iar bugetele alocate pot porni de la 2-3 milioane de euro pentru o proprietate, dar pot depăși și 10-15 milioane de euro, în funcție de produs, arată datele companiei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.
Pentru mult timp, rezidențialele premium și de lux au reprezentat pentru acești investitori aproape singurul tip de plasament pe piața imobiliară datorită randamentelor ridicate pe care le generau, însă pe fondul creșterii prețurilor cu un ritm superior față de cel de majorare a chiriilor, randamentele s-au diminuat. În același timp, evoluția pieței a dus la apariția unor clase de active mai atractive din punct de vedere investițional prin prisma câștigurilor pe care le pot oferi.
Mihaela Pană, partner Residential Agency Cushman & Wakefield Echinox: ”Această categorie de cumpărători de active imobiliare, pe care noi o numim private investors (investitori privați), acoperă un segment de piață pe care fondurile și investitorii instituționali au o expunere redusă, pentru că nu se încadrează în strategiile lor de achiziții. Astfel, fie că vorbim despre antreprenori care au lichidități disponibile din alte business-uri, fie de familii care investesc de mulți ani pe piața imobiliară, investitorii privați sunt extrem de activi și doar în ultimii trei ani au făcut achiziții care pot fi estimate la 200 milioane de euro.”
Acești investitori în general nu au nevoie de finanțare, dispunând de lichidități și investesc atât în produse care generează venituri imediat, cât și în proiecte care prin investiții pot deveni active aducătoare de venituri. Vorbim aici de spații comerciale, diverse clădiri care pot fi modernizate, refurbisate și apoi închiriate ca birouri, clădiri de birouri mai vechi, dar amplasate în zone ultracentrale și centrale și care prin investiții pot fi aduse la standarde moderne. Investitorii privați acționează fie în nume propriu, fie se asociază în fonduri de investiții private pentru a achiziționa produse diverse și mai valoroase.
Piața locală oferă un număr mult mai mare de astfel de produse și care ar putea atrage acești investitori, comparativ cu numărul activelor disponibile la vânzare pentru investitori și fonduri instituționale, și de aceea credem că vom vedea în perioada următoare mai multe tranzacții, fapt care va contribui la lichidizarea pieței de investiții imobiliare în general.
Departamentul de Capital Markets al Cushman & Wakefield Echinox are în portofoliu atât proprietăți care îndeplinesc condițiile pentru a deveni o țintă atractivă pentru investitorii privați, dar este mandatat de un număr din ce în ce mai ridicat de astfel de investitori pentru a găsi cele mai bune oportunități de plasare a capitalului.
Mihaela Pană, partner Residential Agency Cushman & Wakefield Echinox: ”Am observat în timp o schimbare a focusului investorilor privați, cererile acestora fiind tot mai diverse și având ca strategie diversificarea portofoliilor imobiliare. Mai mult decât atât, doar în ultimii doi ani, compania noastră a oferit consultanță pentru tranzacții de aproape 50 de milioane de euro, cea mai mare dintre acestea având ca obiect un portofoliu de spații de retail în București, în valoare de circa 20 de milioane de euro.”
Cushman & Wakefield Echinox este o companie de consultanţă imobiliară de top pe piaţa locală si afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deținut și operat independent, ce administrează cel mai variat portofoliu de proprietăți de 488.000 metri pătraţi de spații de birouri, retail și logistice, atât în București, cât și în orașe principale din țară. Echipa de peste 80 de profesioniști și colaboratori oferă o gamă completă de servicii investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor și chiriașilor. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul companiei www.cwechinox.com.
Cushman & Wakefield, unul dintre liderii globali în domeniul serviciilor imobiliare comerciale, cu 50.000 de angajați în 60 de țări, ajută chiriașii, proprietarii și investitorii în optimizarea valorii activelor. Cu venituri de 7,8 miliarde de dolari, serviciile principale ale companiei sunt: consultanță în gestionarea activelor şi investițiilor, piețe de capital, închirieri, administrarea proprietăților, reprezentarea chiriașilor, management de proiect, evaluare, design şi proiectare. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul companiei www.cushmanwakefield.com.