Pășește în lumea viselor cu LEGO® DREAMZzz™, prima temă a Grupului LEGO inspirată cu adevărat de visele copiilor și dezvoltată în urma unui studiu complex care a arătat că, la nivel global, doi din trei copii spun că visele îi ajută să fie mai creativi.
Noua temă LEGO® DREAMZzz™ va fi lansată pe 15 Mai 2023, prin difuzarea, la nivel global, a unui nou serial, urmând ca în luna August să fie lansate episoade adiționale, precum și gama de produse aferentă.
De asemenea, Grupul LEGO lansează în premieră, la nivel mondial, oportunitatea de a desemna un grup de copii ca fiind primii „Maeștri Creatori de Vise”, în a căror creativitate și imaginație, compania va găsi inspirație pentru viitor.
Grupul LEGO a dezvăluit astăzi LEGO® DREAMZzz™, o temă complet nouă care transpune creativitatea nelimitată a viselor copiilor într-un nou serial epic și o nouă gamă de produse.
Conform unui nou studiu realizat la nivel global cu ajutorul a peste 23.000 de copii, 7 din 10 copii (69%) se confruntă cu emoții complexe, precum stresul sau singurătatea în viața lor de zi cu zi, în timp ce 1 din 4 copii (24%) au menționat că evenimentele din lume sau de pe rețelele de socializare le influențează starea. Experții în somnlogie au subliniat faptul că visele pot juca un rol important în a-i ajuta pe copii să proceseze emoțiile complexe și să-și antreneze imaginația. Copiii care au participat la studiu au fost de acord cu acest aspect, doi din trei afirmând că visele sunt importante și îi ajută să fie mai creativi în timpul zilei (68%).
În România, 7 din 10 copii (71%) cred că visele sunt importante, ajutându-i să-și exploreze imaginația creativă, sau să devină mai creativi atunci când visează frumos. Mai mult, 60% dintre copii au menționat ca visele le dau idei pentru ce pot face atunci când sunt treji, iar 53% au menționat că îi ajută să gândească diferit.
Această pasiune pentru creativitate a fost adusă la viață în cadrul LEGO® DREAMZzz™, Grupul LEGO colaborând cu mii de copii din întreaga lume pentru a testa conținutul noului serial, care va fi lansat pe data de 15 mai. Serialul va fi urmat de lansarea unei game de produse din același univers, pentru a oferi copiilor o experiență incredibilă de joacă și distracție, care să ii ajute să își aducă fanteziile la viață.
Pășește în Lumea Viselor: LEGO® DREAMZzz™
Serialul LEGO® DREAMZzz™ urmărește aventurile unor prieteni de școală, Mateo, Izzie, Cooper, Logan și Zoey, care se alătură unei agenții secrete și învață să-și folosească puterea imaginației pentru a călători în Lumea Viselor și pentru a-l învinge pe înspăimântătorul Rege al Coșmarurilor!
LEGO® DREAMZzz™ se va lansa prin intermediul unei serii de 10 episoade pe 15 Mai, urmând ca în August 2023 să fie lansate episoade adiționale, precum și o gamă cu totul nouă de produse.
„LEGO® DREAMZzz™ este primul nostru concept care celebrează minunata lume a viselor și explorează ce se întâmplă când visele devin realitate, copiii obișnuiți devin extraordinari, iar creativitatea este o superputere!” a spus Cerim Manovi, Creative Director pentru LEGO® DREAMZzz™. „Vrem ca cei mici să simtă că pot aduce la viață cele mai îndrăznețe vise și să se bucure de forța imaginației și creativității lor în timp ce visează – iar acesta este doar începutul!”
Studiul de cercetare întreprins de Grupul LEGO la nivel global arată Importanța Viselor pentru Creativitate
LEGO® DREAMZzz™ a fost dezvoltat de Grupul LEGO cu ajutorul unei cercetări ample la nivel global la care au participat copii cu vârste cuprinde între 6 și 12 ani, din 29 de țări diferite. Cercetarea a vizat imaginația copiilor, psihologia viselor și importanța lor în procesarea emoțiilor, rezolvarea problemelor și importanța jocului pentru experimentarea creativă.
Acest studiu a relevat faptul că, dintre cei care se confruntă cu emoții complexe, precum stresul sau singurătatea, aproape unul din cinci copii (22%) au raportat mai multe coșmaruri în consecință. Peste jumătate dintre copii (55%) spun că visele urâte le afectează restul zilei, inclusiv timpul petrecut la școală, unde lumea viselor și cea reală pot evident intra în conflict.
În plus, rezultatele obținute arată că pentru 63% dintre copii timpul petrecut jucându-se are un impact asupra viselor. Majoritatea copiilor (86%) experimentează emoții pozitive în timpul viselor, mulți raportând că se bucură de efectele ulterioare ale viselor când se trezesc. În jur de două treimi dintre copii (68%) au menționat că visele frumoase îi ajută să fie mai creativi în timpul zilei și aproximativ unul din trei copii se gândesc la idei pe care să le pună în aplicare atunci când vor fi treji.
Deși 2 din 3 copii din Romania (68%) au raportat că s-au simțit fericiți în ultima săptămână, iar jumătate (49%) s-au simțit prietenoși, peste trei cincimi (62%) au experimentat, totuși, și emoții negative. Unul din patru (23%) s-a simțit nervos, 20% distrași și aproape două cincimi (37%) s-au simțit obosiți.
O altă informație interesantă reflectată de rezultatele eșantionului din România este aceea că cei mici devin mai creativi odată cu vârsta. Aproape jumătate (45%) dintre ei își imaginează mai multe lucruri și creează mai multe povești (47%) decât o făceau în urmă cu doi ani. De asemenea, unul din trei copii menționează că acum își pot aminti mai bine visele atunci când se trezesc, dar și că au mai puține coșmaruri decât în urmă cu doi ani.
Lucrând cu Grupul LEGO la cercetare, Dr. Shelby Harris, psiholog și expert în somnul comportamental, a spus: „Copiii sunt în mod natural visători și experimentatori, dar, pe măsură ce cresc, presiunea socială începe să îi constrângă și să le limiteze imaginația. Visele reprezintă un fenomen universal binevenit, în general, pentru copiii de pe tot globul. Având în vedere că aceștia se confruntă cu tot mai mult stres în viața lor de zi cu zi, încurajarea jocului liber și a creativității sunt aspecte importante în realitatea de azi. Cercetarea a arătat clar că timpul petrecut de un copil jucându-se îi influențează frecvența viselor și, drept urmare, îl ajută să fie mai fericit și mai creativ. De aceea, este minunat că universul LEGO® DREAMZzz™ le va arăta copiilor cum pot fi folosite în lumea reală lucrurile pe care le visăm, pentru a-i ajuta să-și atingă întregul potențial creator.”
Înscrie-te Acum: Alătură-te echipei de Maeștri Creatori de Vise ai Grupului LEGO!
Pentru a sărbători lansarea LEGO® DREAMZzz™, Grupul LEGO va lansa, la nivel global, prima oportunitate pentru copii de a deveni Maeștri Creatori de Vise –. Participanții aleși vor zbura în Billund, căminul Grupului LEGO, pentru a lua parte la diverse ateliere LEGO® DREAMZzz™.
În calitate de Maeștri Creatori de Vise, rolul copiilor va fi promoveze puterea creatoare a viselor în compania LEGO și să răspândească aspectele creative pozitive ale viselor printre tinerii din întreaga lume.
Copiii cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani vor fi încurajați să trimită propria lor creație inspirată din vise – o fotografie fie a unei construcții LEGO făcută de ei, fie a unui desen – cu o creatură sau un vehicul pe care l-au visat, care include cărămizi LEGO. Această creație trebuie să fie însoțită de o scurtă descriere din care reiese numele creației, ce poate face și de ce îi fascinează.
Concursul începe oficial pe data de 20 Mai și va fi deschis până pe 20 Iunie. Mai multe informații pe LEGO.com/dreamzzz.
Alătură-te distracției!
Grupul LEGO va celebra lansarea LEGO® DREAMZzz™ cu o serie de activități globale concepute pentru a promova creativitatea inspirată de vise. Printre activități se numără:
- Lansarea de billboards 3D in Tokyo, New York și Londra, fiecare promovând un personaj diferit din Lumea Viselor, care încearcă să evadeze în orașul respective.
- Copiii sunt invitați la o “Vânătoare a Creaturilor din Vis” pe website-ul LEGO, în LEGOLAND® și în cadrul ediției speciale a revistei LEGO Life, unde pot căuta Creaturile din Vis și câștiga o insignă și premii în aplicația LEGO Life începând cu luna Mai, până în luna August.
- Parcurile LEGOLAND® și centrele LEGOLAND® Discovery invită oaspeții să descopere lumea celor mai năstrușnice vise ale lor odată cu lansarea filmului 4D și a evenimentelor LEGO® DREAMZzz™. Vizitatorii pot participa la activități amuzante în cadrul LEGOLAND®, care includ activități de construcție, la premii, poze, filme 4D și multe altele.
- Ediția specială a revistei LEGO Life din luna Iulie, cu o copertă tematică LEGO® DREAMZzz™, activități amuzante și un poster.
- În cursul lunii August, copiii vor fi invitați în magazinele LEGO pentru a experimenta universul LEGO® DREAMZzz™
- Pe lângă faptul că vor putea urmări episoadele și conținut spin-off gratuit pe noua platformă de streaming lego.com/ro-ro/kids, copiii vor putea să exploreze o experiență imersivă și să învețe mai multe despre personaje și ținuturile viselor.
Seria LEGO® DREAMZzz™ va fi disponibilă pe canalul de YouTube LEGO începând cu 15 Mai 2023 pe https://www.youtube.com/watch?v=y9Y5ZvC-MHg.
Primul sezon va fi disponibil și pe platforma de streaming Netflix începând cu 15 mai 2023.
LEGO® DREAMZzz™ Products
- 71453 – Izzie and Bunchu the Bunny
- 71454 – Mateo and Z-Blob the Robot
- 71455 – Grimkeeper the Cage Monster
- 71456 – Mrs. Castillo’s Turtle Van
- 71457 – Pegasus Flying Horse
- 71458 – Crocodile Car
- 71459 – Stable of Dream Creatures
- 71460 – Mr. Oz’s Spacebus
- 71461 – Fantastical Tree House
- 71469 – Nightmare Shark Ship
Despre “Cercetarea Dreams” realizată în 2023
Cercetarea a fost condusă de Opinium Research cu ajutorul a 23.000 de copii cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani din SUA, Regatul Unit și Irlanda, Franța, Germania, Austria, Elveția, Spania, Italia, Danemarca, Republica Cehă, Polonia, Ungaria, Turcia, România, Emiratele Arabe Unite, Australia, Coreea de Sud, Japonia, Singapore, Malaezia, Mexic, Canada, Brazilia, Belgia, Olanda, Suedia și Portugalia.
Despre Maeștri Creatori de Vise:
Concursul este deschis rezidenților din țările selectate. Concursul se deschide pe 20 mai și se încheie pe 20 iunie. Mai multe informații și detaliile complete ale concursului sunt disponibile la LEGO.com/dreamzzz, odată cu deschiderea concursului pe 20 mai.
Despre Grupul LEGO
Misiunea Grupului LEGO este de a inspira și dezvolta constructorii de mâine prin puterea jocului. Sistemul LEGO in Play, ce are la bază cărămizile LEGO, le permite copiilor și fanilor să construiască și să reconstruiască orice își pot imagina.
Grupul LEGO a fost fondat în Billund, Danemarca, în 1932 de Ole Kirk Kristiansen, numele fiind derivat din cele două cuvinte daneze LEg GOdt, care înseamnă „Joacă bine”. LEGO Group este în continuare o companie de familie, cu sediul în Billund. Cu toate acestea, produsele sale sunt acum vândute în peste 130 de țări din întreaga lume.
Mai multe informații se regăsesc pe www.LEGO.com