Azi, 16 martie 2021 – Guinness®, berea stout numărul 1 în lume, îndeamnă consumatorii să împrumute din spiritul irlandezilor și să rămână veșnic optimiști, indiferent de modul în care vor sărbători St. Patrick’s Day anul acesta – online sau acasă.
Ziua națională a Irlandei, St. Patrick’s Day, este foarte probabil cea mai sărbătorită zi națională dintre toate, influențând oameni de pretutindeni să sărbătorească spiritul irlandez optimist. În aceeași notă, Berea Guinness emblematică pentru identitatea irlandeză aduce la viață buna dispoziție, indiferent de locul în care oamenii vor alege să sărbătorească ziua de 17 martie anul acesta.
Marcată ca zi a distracției irlandeze pe 6 continente, de la Dublin la Dubai, de la Londra la Lima, de la Peru la Paris, de la Sydney la Stockholm și din Moscova până la Montserrat, St. Patrick’s Day este sărbătoarea care reunește anual peste 70 de milioane de oameni din întreaga lume, irlandezi și nu numai. În 2021, consumatorii sunt îndemnați să celebreze respectând normele de siguranță impuse de autorități, însă, cu ajutorul Guinness, ziua națională a Irlandei rămâne definiția bunei dispoziții la nivel mondial, alături de câte un pint de bere stout.
„În fiecare an, St. Patrick’s Day este primită cu mare încântare de publicul din România. Anul acesta, însă, vom sărbători în contexte atipice, de acasă sau în localuri cu capacitate limitată. Acesta era și momentul în care de obicei noi, alături de partenerii noștri din Horeca, ne uneam forțele și organizam evenimente speciale, dedicate tuturor celor care apreciază gustul autentic de Guinness.
St. Patrick’s sigur nu dispare din viețile noastre în 2021, vom continua să-l sărbătorim într-un context diferit. Consumatorii ne pot găsi în marile lanțuri de magazine sau în shop-urile online pentru experiențe cu gust irlandez, în condiții de siguranță. Oriunde se află un pint de Guinness, este St. Patrick’s Day!” – Paul Markovits, Vice-Președinte Marketing URBB.
Cu o consistență bogată și cremoasă, de o culoare roșu rubiniu inconfundabilă, spumă albă fină autentică și un gust catifelat, Guinness Draught este sortimentul cel mai vândut cu ocazia zilei de St. Patrick’s Day, consumatorii fiind atrași de complexitatea combinației de arome și savoarea unică.
Guinness are un istoric de peste 150 de ani de asociere culinară dar și ca ingredient în preparate cum ar fi stridiile, taco cu vită sau chiar și deserturi!
SLÁINTE este urarea care leagă cu mult peste 70 de milioane de oameni din toată lumea de St. Patrick’s Day.
Despre Guinness
Termenul „stout” înseamnă în limba engleză „robust”, ceea ce indică o versiune de bere porter mai corpolentă şi mai pregnantă ca gust şi aromă. Berea de tip stout tinde să aibă un gust pronunțat de malț prăjit ce ne duce cu gândul la cafea, ciocolată amară sau caramel. Guinness este Berea Stout numărul 1 în lume, cu o aromă unică de orz prăjit și caramel, care îi dă o notă distinctă. Berea Guinness este savurată în peste 150 de țări, până în Barbados, Nigeria și Indonezia. Berăria din St. James’s Gate (Dublin), construită de Arthur Guinness în 1759, a devenit un simbol celebru, având la bază valori puternice precum excelența, inovația și spiritul filantropic.
Despre URBB
URBB este unul dintre cei mai mari producători de bere de pe piaţa locală și singurul berar din București dezvoltat printr-o investiție Greenfield. URBB oferă consumatorilor produse de cea mai înaltă calitate, printr-un portofoliu format din mărci premium și superpremium, internaționale și românești, care include și o selecție variată de beri speciale. În prezent, portofoliul include: Tuborg, Tuborg Christmas Brew, Tuborg 0.0%, Carlsberg, Carlsberg 0.0%, SKOL Original, SKOL Nepasteurizat, Holsten Premium, Holsten Weizen, Holsten Radler, Holsten Pilsner, Guinness, Kilkenny, Weihenstephaner Hefe Weissbier, Weihenstephaner Vitus, Grimbergen Ambreé, Grimbergen Blanche, Kronenbourg 1664 Blanc, Angelo Poretti, Bucur – bere de bulevard, cidrul premium Somersby şi Granini pe piaţa băuturilor răcoritoare.