Recent intrat în România, iBanFirst, unul dintre fintech-urile B2B cu cea mai mare creștere, l-a numit pe Johan Gabriels în funcția de manager regional pentru Europa de Sud și Est, calitate în care va superviza inclusiv biroul din România. Acesta va coordona strategia de expansiune a iBanFirst în regiunea Europei de Sud și Est având obiectivul de a oferi companiilor locale soluții eficiente și rapide de plăți internaționale și acoperire a riscurilor de schimb valutar.
Johan are o experiență vastă în domeniul financiar și tehnologic, precum și o bună cunoaștere a pieței românești, ultimii 12 ani fiind la conducerea mai multor instituții financiare și bancare printre care RBS, Banca Comercială Carpatica, Moneycorp și Ebury. Este unul dintre puținii experți în fintech, domeniu care a cunoscut o creștere spectaculoasă în ultimii ani, tot mai multe companii alegând să lucreze cu un astfel de business datorită plăților rapide și transparente, a cursurilor de schimb atractive, dar și a flexibilității și costurilor mai reduse.
„Mă bucur să fiu alături de iBanFirst în această nouă etapă de creștere și să coordonez expansiunea în zona Europei de Sud și Est. Rămân conectat la biroul din România, care este una din țările cele mai dinamice în acest domeniu și îmi voi folosi expertiza din ultimii ani pentru a deschide birouri în celelalte țări din regiune. Sunt foarte multe similarități și conexiuni de business între țările din Europa de Sud și Est, am încredere în potențialul zonei și cred că aceasta va fi un motor de dezvoltare pentru business la nivel european”, a declarat Johan Gabriels, Manager Europa de Sud și Est iBanFirst.
„Numirea lui Johan Gabriels în rolul de manager regional face parte din strategia noastră de extindere în Europa de Sud și Est. Johan are o carieră de succes în fintech și cunoaște specificul acestor piețe emergente. Sub conducerea sa, vom putea maximiza potențialul serviciilor oferite de iBanFirst și vom crea noi oportunități de creștere internațională pentru clienții noștri, astfel consolidându-ne succesul în regiune”, a adăugat Pierre-Antoine Dusoulier, CEO și fondator iBanFirst.
iBanFirst operează o platformă online performantă, care permite companiilor să efectueze tranzacții rapide, sigure și rentabile în peste 30 de valute. Aceasta integrează facilitățile ‘open banking’, oferind clienților posibilitatea de a avea o evidență completă a tuturor conturilor bancare deținute și tranzacțiilor efectuate, indiferent de bancă sau monedă.
Atât plătitorii, cât și beneficiarii, pot urmări stadiul plăților în timp real, cu ajutorul opțiunii ‘payment tracker’.
Expansiunea spre Europa de Sud și Est a fost posibilă în urma achiziționării, la începutul anului, a pachetului majoritar al acțiunilor iBanFirst de către fondul american Marlin Equity Partners, printr-un acord evaluat la 200 milioane euro. Fintechul a inaugurat recent primul său birou în regiune, în București, sub conducerea lui Alin Latu, iar în următoarele luni intenționează să deschidă birouri în Bulgaria și Ungaria.
iBanFirst este o companie premiată la nivel european, fiind inclusă în topul Financial Times 1000 Europe’s Fastest Growing Companies doi ani consecutivi (2020 – 2021) și în topul Deloitte Technology Fast 50 Belgia (premiată 3 ani consecutivi, 2018 – 2020).
Despre iBanFirst
iBanFirst este un furnizor de servicii financiare care se adresează nevoilor IMM-urilor, ajutându-le să se dezvolte pe plan internațional și să își simplifice, în același timp, operațiunile zilnice. Ca o alternativă la oferta băncilor tradiționale, iBanFirst a dezvoltat o platformă online de ultimă generație care permite companiilor să efectueze tranzacții rapide, sigure și rentabile în peste 30 de valute și să își acopere riscurile de schimb valutar.
Fondată la Paris în 2013, iBanFirst este reglementată ca instituție de plată, deservind peste 4000 clienți din întreaga Europă. Membră a rețelei globale SWIFT de comunicare interbancară și certificată SEPA, iBanFirst deține acreditări AISP și PISP. Compania a atras finanțări de la fonduri de venture capital de top din Europa, printre care Elaia, Bpifrance Large Venture și NJJ Capital.