
- 50.000 euro investiție în prima locație deschisă în cadrul sistemului de franciză „Prepelițescu Urban Food”.
- Restaurantul francizat se va numi Prepelițescu și este situat în complexul Magic by Hop Garden.
- 500.000 euro este cifra de afaceri estimată pentru Prepelițescu, parte a Hop Garden – locație în franciza, în 2021.
Grupul Hop Garden a semnat un acord de franciză cu Prepelițescu Urban Food & DriveIn pentru administrarea în exclusivitate a brandului Prepelițescu pe piața din București și deschiderea primului local din cadrul rețelei de franciză în complexul Magic by Hop Garden din Drumul Taberei nr. 115, București (intrarea în Parcul Drumul Taberei – fost Parcul Moghioroș). Începând cu luna mai 2021, Magic Bistro din complexul Magic by Hop Garden devine Prepelițescu și își va modifica meniul și identitatea vizuală în conformitate cu prevederile contractului de franciză.
Investiția totală în organizarea și promovarea noii identități a restaurantului este estimată la 50.000 euro și include activități de reamenajare a spațiilor interioare și exterioare ale localului, proiecte de utilare a bucătăriei, activități de reorganizare și instruire a personalului, activități de marketing și comunicare a noului brand. Compania estimează o cifră de afaceri de 500.000 euro pentru restaurantul Prepelițescu, după primul an de activitate.
”Burgeri de prepeliță, gyros de prepeliță, salată cu ouă de prepeliță … și multe alte bunătăți vă așteaptă la restaurantul Prepelițescu, parte a Hop Garden – locație în franciza, acum și în București. După ce, în ultimii 9 ani, am încântat românii cu produsele noastre din carne de prepeliță, la nivel local, a venit momentul ca și locuitorii din Capitala României să beneficieze de bunătățile pe care le putem oferi clientilor noștri. De aceea, povestea noastră continuă în mod firesc cu acest nou concept pe care vi-l propunem – preparate delicioase, din carne de prepeliță, servite la restaurant, luate la pachet sau livrate direct acasă. Produsele noastre nu au deloc conservanți, nu au coloranți ori alți aditivi alimentari. Pregătim mâncarea pe loc, totul este proaspăt, de unde și gustul senzațional. Condimentăm potrivit și suntem pregătiți pentru o piață exigentă”, a declarat Lucian Stancu, manager Prepelițescu Urban Food & DriveIn.
”Deschiderea primului restaurant francizat Prepelițescu, în cadrul complexului de evenimente Magic by Hop Garden, face parte din strategia de dezvoltare și modernizare a grupului, începută în 2019. Parcul Drumul Taberei este o zonă perfectă pentru a petrece zilele plăcute de primăvară în familie sau cu prietenii. De aceea, ce poate fi mai potrivit, pentru cei ce doresc să-și petreacă timpul în aer liber decât o zonă cu meniuri delicioase, numai bune de savurat la terasă, după o plimbare plăcută sau la pachet, pentru un picnic în parc? Iar meniurile noastre sunt astfel gândite încât să potolească atât foamea adulților, cât și poftele copiilor de ceva delicios, și, mai ales, să răspundă dorinței părinților de a avea un meniu fără E-uri”, a declarat Daniela Dalia Seghedi, Director Executiv complex Magic by Hop Garden.
Restaurantul francizat, Prepelițescu – parte a grupului Hop Garden, va prelua meniul francizorului, oferind clienților preparate din carne și ouă de prepeliță, precum: ciotoiașe de prepeliță, scotish eggs, crochete de prepeliță, fingers din piept de prepeliţă, nuggets, burger de prepeliță, thuringer de prepeliță afumat, ouă caramelizate, fresh eggs cu iaurt, carne’n pită, gyros de prepeliță etc.
Despre Prepelițescu Urban Food & DriveIn
Lansată în 2020, franciza Prepelițescu Urban Food & DriveIn continuă povestea de succes începută în 2012, odată cu lansarea brandului Ferma bunicii. În 2020, pentru a răspunde nevoii publicului de produse naturale, din carne de prepeliță, a fost creat primul restaurant Drive-In Prepelițescu si primul concept Urban Healthy Food în Râmnicu Vâlcea, axat pe comercializarea preparatelor pe bază de carne și ouă de prepeliță, din fermele companiei.
Compania sprijină și încurajează consumul de produse locale, angajându-se să ofere clienților preparate din carne şi ouă de prepeliţă naturale şi de cea mai bună calitate, fără să folosească hormoni de creştere, antibiotice sau conservanţi.
Despre Magic by Hop Garden
Magic by Hop Garden este un complex de agrement specializat în organizarea evenimentelor private și corporate, pentru adulți și copii, redeschis în octombrie 2019 și condus de Daniela Dalia Seghedi, Director Executiv al grupului.
Alături de noul restaurant Prepelițescu, complexul include alte 3 localuri:
- Magic Ballroom by Hop Garden este spatiul de evenimente private și corporate cu o suprafață de 800 mp., împărțită în două saloane specializate în organizarea de evenimente private și corporate: Salonul Ambiance cu o capacitate de maximum 120 de persoane și Salonul Grand cu o capacitate de până la 270 de persoane.
- Hop Garden Parc este o grădină de vara situată în interiorul parcului Drumul Taberei și ocupă o suprafață de 1000 mp., cu acces din parc și din interiorul strandului. Cu o capacitate totală de până la 500 de locuri la masă, împartite între cele trei niveluri de terasă și restaurant, localul beneficiază de un meniu diversificat, un cuptor din caramidă pentru pizza și grătar în aer liber, fiind potrivit pentru momente de relaxare în natură sau pentru petreceri private în aer liber.
- Hop Garden este o berarie lansată în 2018 și singurul spațiu al grupului situat în Splaiul Unirii, nr. 225. Cu o capacitate de 200 de locuri și o terasa de 400 de locuri, este potrivită atât pentru întâlniri cu prietenii, cât și pentru evenimente private și corporate organizate într-un cadru informal.