Pământul ţării este vocea raţiunii de a exista ca entitate, şi un dar al istoriei fiind cel mai de preţ bun al naţiunii noastre. România, prin poziţia geografică şi compoziţia solului ce favorizează dezvoltarea de excepţie a unei agriculturi performante poate asigura hrana atât de necesară populaţiei ţării, excedentul putând fi exportat către zonele lumii defavorizate.
Hrana, devenită marfa cea mai preţioasă, care, conform statisticilor internaţionale va ajunge în următorii 10 – 15 ani la preţuri ridicate şi fără precedent în istoria întregii omeniri, ridică grave probleme la nivel de mapamond şi este pentru ţara noastră o oportunitate sigură de a revigora economia şi nivelul de trai al populaţiei. Drept urmare, hrana trebuie privită ca o problemă importantă pentru întreaga lume, iar agricultura trebuie să ocupe un loc important în economia mondială.
Desigur, agricultura reprezintă o certitudine care ajută dezvoltarea industriei agro-alimentare, indispensabilă oricărei naţiuni. De aceea, indiferent cât de puternică este o criză economică, ea poate fi anihilată prin relansarea agriculturii, respectiv a industriei agro-alimentare, pentru simplul motiv că omul are nevoie de hrană. Din acest punct de vedere, agricultura are o bază consolidată, iar măiestria constă în modul de gestionare, conservare şi dezvoltare a acestei ramuri. România, cu toată zestrea sa naturală de suprafeţe de teren agricol de cea mai bună calitate şi cu reale condiţii climaterice, nu trebuie decât să conştientizeze acest atu important şi să investească într-o agricultură eficientă.
Şi dacă în alte zone ale globului oamenii au găsit soluţii să cultive şi să facă agricultură într-un sol nisipos sau argilos, personal, consider şi îmi asum responsabilitatea afirmaţiei, că este o profanare adusă celor care au ştiut de veacuri să lupte, să apere şi să-şi îngrijească bucăţica de pământ, asigurând hrana familiilor lor, dar şi a populaţiei urbane. Pământul României este asemenea unui dar divin de care trebuie să ne bucurăm muncindu-l şi îngrijindu-l, făcându-l să rodească, aşa cum îi este menirea.
Agricultura este cea mai veche îndeletnicire ajunsă evolutiv la nivel de industrie, 45% din populaţia globului fiind astăzi activă în acest sector şi în domeniile conexe. Specialiştii în domeniu afirmă că afacerile derulate în sectorul agricol vor fi la fel de profitabile ca cele legate de exploatarea şi prelucrarea petrolului, munca pământului fiind, în fapt, cea mai rentabilă şi valoroasă dintre ele. Putem spune că agricultura este o necesitate mondială, ca şi apa, indispensabilă omului, iar pământul este o valoare reală a cărei cuantificare o reprezintă recolta de an cu an.
Nu degeaba, în perioada interbelică, România era considerată, pe drept cuvânt, grânarul Europei. Credem că a sosit momentul ca renaşterea agriculturii, zootehniei şi industriei agro-alimentare să fie o prioritate naţională, iar în acest sens, apelul nostru către cei abilitaţi este să ne unim forţele, mintea şi „punând mâna pe sapă” să arătăm că suntem în stare şi putem fi urmaşi demni ai celor care, de veacuri, au iniţiat şi dezvoltat agricultura la nivel european, în vremuri în care nu erau ajutaţi de tehnologii performante.
Trebuie să înlocuim denumirea perimată de „ţăran”, cu titulatura nobleţii care o caracterizează, pentru că ţăranul român, elogiat în opera marilor noştri scriitori, este cel care a luptat pentru pământul lui şi cu mult bun simţ, pricepere, muncă şi dăruire i-a dat viaţă, făcându-l roditor. Şi dacă în acele vremuri ei au reuşit să aibă performanţe, eu cred că, mai nou, ideile ar trebui să genereze acţiuni, iar oamenii, deopotrivă, agricultori, oameni de afaceri sau oameni politici, cu tot harul lor şi cu dăruire să înnobileze zestrea de aur a ţării, pământul, sădind cu fiecare brazdă o sămânţă din sufletul fiecăruia.