România Eficientă continuă programul de reabilitare a școlilor la standard de clădire cu un consum de energie aproape zero (nZEB)

  • Lucrările sunt în plină desfășurare la Școala Gimnazială Liliești din localitatea Băicoi (jud. Prahova)
  • Investiția se ridică la aproximativ 1,4 milioane de euro și este susținută de OMV Petrom

Școala Gimnazială Liliești din localitatea Băicoi (jud. Prahova) este a doua unitate de învățământ din România care va fi adusă la standardul de clădire cu un consum de energie aproape zero (nZEB) prin programul România Eficientă, derulat de Energy Policy Group (EPG) și finanțat de OMV Petrom. La această școală învață circa 450 de elevi. Investiția se ridică la aproximativ 1,4 milioane de euro, devenind astfel cea mai amplă investiție privată pentru renovarea energetică a unei unități de învățământ din România. În urma renovării, consumul total anual de energie al clădirii pentru încălzire va fi diminuat cu peste 60%. De asemenea, școala va beneficia de energie electrică „verde”, obținută din surse proprii. Finalizarea lucrărilor este estimată pentru ianuarie 2023.

Aceasta este a doua școală reabilitată prin programul România Eficientă. Anul acesta, în luna aprilie, au fost finalizate lucrările de reabilitare la Liceul Tehnologic Energetic „Elie Radu” din Ploiești, prima școală din România renovată la standard de clădire cu un consum de energie aproape zero printr-o investiție privată. Lucrările de modernizare în cadrul acestui proiect au fost în valoare de circa 1 milion de euro.

Christina Verchere, CEO al OMV Petrom:

„Cu toții avem nevoie de energie, dar trebuie să fim atenți cum o folosim, să nu facem risipă și să fim responsabili. Prin România Eficientă, vrem să arătăm că energia poate fi consumată responsabil și poate contribui la creșterea confortului și la calitatea vieții. Iar educația pentru un consum responsabil al resurselor naturale este esențială pentru o dezvoltare economică durabilă.”

Radu Dudău, director Energy Policy Group și coordonator al programului România Eficientă:

„După un prim succes din primăvara acestui an, ne bucurăm să trecem la un nou proiect de renovare la standard nZEB, chiar mai ambițios. Experiența căpătată prin proiectul pilot de la Ploiești ne va permite optimizarea planificării și execuției lucrărilor de renovare de la Școala Gimnazială Liliești din Băicoi. De altfel, toate școlile selectate în programul România Eficientă urmează a servi drept modele la nivel național și regional pentru renovarea la standarde nZEB”.

Școala Gimnazială Liliești din Băicoi a fost construită în 1980. Clădirea (S+P+2E) este alcătuită din 16 săli de clasă, cancelarie, laboratoare, spații tehnice etc. Aria desfășurată a celor trei niveluri este de circa 2.150 mp. În clădire învață aproximativ 450 de elevi sub îndrumarea a 40 de cadre didactice.

Care sunt principalele lucrări de reabilitare energetică prevăzute:

  • Se vor izola termic pereții exteriori, soclul, terasa, planșeul peste subsolul neîncălzit;
  • Se va schimba integral tâmplăria existentă cu tâmplărie performantă energetic din PVC cu geam tripan low-e și se vor dota ferestrele cu parasolare din aluminiu, reglabile electric;
  • Se vor moderniza instalațiile de încălzire interioare (rețelele de conducte și radiatoarele) și se vor monta echipamente de filtrare a aerului cu recuperare de căldură;
  • Se va înlocui sistemul de iluminat cu unul ultramodern bazat pe surse de iluminat tip LED;
  • Se va instala un sistem de 30 de panouri fotovoltaice, de 550W fiecare, pentru producerea electricității din surse „verzi”;
  • Se va înlocui sistemul de producere a energiei termice cu un sistem de încălzire cu 5 pompe de căldură.

Dincolo de reducerea facturilor la energie, această reabilitare va conduce la diminuarea emisiilor de dioxid de carbon ale școlii.

Despre România Eficientă

România Eficientă este un proiect privat de anvergură națională, derulat de Energy Policy Group (EPG) în parteneriat și cu finanțarea OMV Petrom. Proiectul a demarat în vara anului 2019 și constă în derularea unui program național de promovare a eficienței energetice. România Eficientă își propune să sprijine atingerea țintelor României pentru 2030 în privința reducerii emisiilor de carbon și a creșterii eficienței energetice, atât prin campanii de informare și educare, cât și prin realizarea unor proiecte concrete de renovare majoră în școli publice din diferite regiuni ale țării. Mai multe detalii găsiți pe site-ul romania-eficienta.ro.

Despre Energy Policy Group

Asociația Energy Policy Group (EPG) este un think-tank independent și non-profit, specializat în politici de energie și climă, analiză de piață și strategie energetică, fondat în 2014. Focusul regional al activității sale este Europa de Sud-Est, însă EPG acordă o atenție sporită contextului mai larg al politicilor europene și al tendințelor globale, în încercarea de a promova un dialog constructiv în rândul decidenților și al publicului larg.

EPG pledează pentru un sistem energetic avansat din punct de vedere tehnologic, sustenabil și acceptabil social. De asemenea, EPG promovează politici și acțiuni de decarbonare pe termen lung în toate domeniile economice, cu accent pe sectorul energetic.

Despre OMV Petrom

OMV Petrom este cea mai mare companie integrată de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 47 milioane bep în 2021. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și țările învecinate prin intermediul a aproximativ 790 de benzinării sub două branduri – OMV și Petrom.

Acțiunile OMV Petrom se tranzacționează la Bursa de Valori București și la Bursa de Valori Londra. OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deține 51% din acțiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deține 20,6% din acțiunile OMV Petrom, iar 28,4% sunt deținute de persoane fizice și juridice.

OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu circa 35 miliarde de euro reprezentând taxe și dividende plătite în perioada 2005 – 2021. În aceeași perioadă, compania a investit circa 17 miliarde euro.

Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilității corporatiste. În perioada 2007 – 2021, compania a alocat peste 80 milioane euro pentru dezvoltarea comunităților din România, concentrându-se pe protecția mediului, educație, sănătate și dezvoltare locală.

Pe 29 iulie 2020, OMV Petrom și-a anunțat sprijinul pentru recomandările emise de Task Force on Climate-related Financial Disclosures (TCFD, Grupul operativ pentru publicarea informațiilor financiare referitoare la schimbările climatice) privind riscurile și oportunitățile asociate schimbărilor climatice.