Soluţii pentru protejarea şi îngrijirea tenului pe perioada verii

Când razele soarelui devin din ce în ce mai puternice avem nevoie de o îngrijire suplimentară a tenului. Efectele nocive ale soarelui sunt cauzate, în principal, de razele UV, care lasă urme asupra pielii, mai ales la nivelul feţei, care este cea mai expusă. Razele ultraviolete UVA şi UVB pătrund în interiorul celulelor pielii, cauzând inflamaţii sau arsuri.

Razele UVA penetrează mai adânc în ţesuturile pielii şi produc cele mai multe probleme. Este important să ne protejezăm în fiecare zi, nu numai atunci când mergem la plajă. Academia Americană de Dermatologie (AAD) trage un semnal de alarmă asupra afecţiunilor cauzate de expunerea excesivă la soare: melanom malign, cancer de piele, arsuri solare grave, erupţii acneice, îmbătrânirea tenului -fotoîmbătrânire, deshidratarea şi apariţia ridurilor profunde şi a petelor pigmentare.

Există câteva soluţii pentru protejarea şi îngrijirea tenului pe perioada verii, de care este bine să ţinem cont:

  • Ideal este ca în sezonul estival să ne ferim de soare prin fotoprotecţie fizică. Totuşi, pentru că ne dorim o piele bronzată e necesar să optăm pentru fotoprotecţia chimică, cea cu cremele ecran. Indicele de pe cutie se înmulţeşte cu fototipul pielii. Sunt identificate şase fototipuri, corespunzând celor şase tipuri de piele şi culorii părului. Cu cât fototipul este mai mic, cu atât persoana în cauză trebuie să se protejeze mai mult de soare.  Pentru o protecţie optimă este foarte importantă reaplicarea produselor ori de câte ori este nevoie. Produsul trebuie reîmprospătat, chiar dacă este unul rezistent la apă. În România predomină fototipurile 3 şi 4. Persoanele cu fototip 1 şi 2 prezintă un risc crescut de fotoaging şi cancer de piele.
  • Pentru că vara transpirăm, praful, bacteriile şi produsele de make-up înfundă porii provocând iritaţii, acnee, pete roşii şi mâncărimi. Pentru o piele sănătoasă se curăţă bine tenul înainte de culcare, cu produse adecvate.
  • Vara nu trebuie să folosim creme cu colagen, acid hialuronic sau creme foarte grase. Pentru cei cu un ten acneic este nevoie atenţie sporită la combinaţia: acnee-cremă, fond de ten şi temperaturi ridicate.
  • Este bine de ştiut că la persoanele la premenopauză sau menopauză colagenul se va degrada mai repede decât în anotimpul rece. De aceea, la indicaţia medicului dermatolog este bine să se utilizeze produse cu estrogeni.

 

Alte soluţii pentru protejarea şi îngrijirea tenului pe perioada verii:

  • Nu trebuie să uităm nici de alimentaţie, care are un rol important atunci când vorbim de îngrijirea tenului pe timp de vară. Dieta ideală cuprinde: piersici, morcovi, fructe de pădure, citrice, legume verzi, alimente bogate în fibre. Ele conţin antioxidanţi, vitamine şi oferă energie şi strălucire pielii.
  • Pielea din jurul ochilor trebuie îngrijită cu mare grijă. Aplicaţi geluri şi creme special create pentru această zonă delicată, şi nu uitaţi de sursele naturale de hidratare: felii de castraveţi, roşii, pepene, boabe de struguri.
  • Hidratarea corespunzătoare, eliminarea alcoolului şi a băuturilor carbogazoase din alimentaţie, îmbunătăţesc vizibil aspectul tenului, făcându-l să arate cu mult mai tânăr.