SYMMETRICA anunță noi investiții: 10 milioane de euro pentru retehnologizarea fabricii din Suceava

Symmetrica, liderul pieţei locale de pavele şi borduri vibropresate şi cel mai mare producător autohton cu opt fabrici proprii, anunță finalizarea unei noi investiții. De această dată compania a alocat fonduri de 10 milioane de euro pentru retehnologizarea completă a fabricii din Verești, Suceava, de altfel prima unitate de producție a companiei, inaugurată în 1999.

„Unitatea de producție de la Verești a fost prima noastră fabrică, iar după inaugurarea sa, în 1999, a trecut prin mai multe modernizări de-a lungul ultimilor ani. Totuși, după 23 de ani de funcționare și în contextul actual al pieței de profil, am luat decizia de a investi major și de a schimba complet liniile de producție”, a declarat Sebastian Bobu, Director Executiv al Symmetrica.

Potrivit afirmațiilor sale, fabrica din județul Suceava opera, până în acest moment, prin două linii de producție – una de capacitate mare și una medie. Odată cu finalizarea lucrărilor de retehnologizare, cele două linii vor fi complet înlocuite cu alte două de capacitate superioară, fiind realizate, în același timp, și reabilitări și modernizări ale halelor și zonei de birouri.

„Decizia de a realiza această investiție a venit în contextul în care piața din zona de Nord-Est a țării s-a maturizat în ultimii ani și este tot mai interesată de produse de calitate foarte ridicată și cu impact arhitectural puternic. De asemenea, am observat că cererea depășea de multe ori capacitatea de producție locală și această investiție a devenit o necesitate”, a mai spus Sebastian Bobu.

Astfel, noile linii de producție instalate în fabrica din Verești vor asigura o capacitate de producție mai mare cu cca. 50% comparativ cu cele vechi. De asemenea, acestea încorporează o tehnologie de ultimă generație ce va avea un impact major în creșterea productivității. Din acest motiv, ponderea produselor Select, de calitate premium și cu design complex, va crește consistent în totalul producției.

Lucrările de retehnologizarea realizate în fabrica Symmetrica de la Verești vor impacta, de asemenea, și capacitatea de producție totală a companiei. De altfel, această unitate de producție va deservi în special zona de Nord-Est (Moldova), însă produsele Select realizate aici vor ajunge și în alte zone ale țării.

„Pentru a ține pasul cu cerințele pieței de profil atât în ceea ce privește calitatea, cât și designul și coloristica, este nevoie de investiții permanente în unitățile noastre de producție. Deoarece noi, la Symmetrica, credem că avem puterea de a ne implica în proiecte pentru viitor, ne-am făcut un scop din a oferi doar produse de calitate ridicată, care să răspundă tuturor rigorilor pieței. Tocmai din acest motiv, pregătim noi retehnologizări și în alte unități de producție”, a mai spus Sebastian Bobu.

De altfel, în urmă cu cca. o lună, compania a pus în funcțiune cea de-a opta fabrică din portofoliul său, la Solca (Suceava), în urma unei investiții de 2 milioane de euro. Aceasta este dedicată producerii elementelor pentru sisteme de canalizare.

De asemenea, începând cu jumătatea anului trecut, compania a alocat fonduri de 9 milioane de euro pentru extinderea cu noi linii de producție dedicate fabricării de elemente pentru sisteme de canalizare pentru cinci dintre cele șapte unități pe care le deține.

 

Despre Symmetrica

Symmetrica este o companie 100% românească, producătoare de pavele, borduri şi rigole vibropresate pietonale şi carosabile, într-o gamă variată de forme şi culori.

Prima fabrică Symmetrica a fost inaugurată în 1999 la Vereşti, judeţul Suceava, urmată apoi de unităţile de producţie de la Podu Iloaiei, judeţul Iaşi (2010), şi Bolintin Vale, în apropiere de Bucureşti (2011), Prejmer – Braşov (2012), Cociu – Bistriţa-Năsăud (2012), Mărășești – Vrancea (2018), Zimandu Nou – Arad (2021), Solca – Suceava (2022).

Principalele proiecte pentru care Symmetrica a livrat pavele şi borduri se numără Arena Naţională, magazine Kaufland, Carrefour, Lidl, Penny Market, autostrada Târgu Mureș-Oradea, stadionul Steaua, cartiere rezidențiale, ș.a. De asemenea, produsele companiei au fost folosite pentru reabilitarea de străzi, trotuare şi parcuri ecologice în București, Iași, Bacău, Brașov, Târgu Mureș, etc.