SYMMETRICA investește 9 milioane de euro în extinderea cu noi linii de producție

  • Compania va aloca fonduri pentru extinderea prin noi linii de fabricație în 5 dintre unitățile sale de producție
  • Piața de sisteme de canalizare, în creștere constantă
  • Raport INSSE – Doar 13,1% din locuințele din mediul rural sunt conectate la sistemul de canalizare

Symmetrica, liderul pieţei locale de pavele şi borduri vibropresate şi cel mai mare producător autohton, continuă investițiile și alocă un buget de cca. 9 milioane de euro pentru extinderea cu noi linii de producție pentru cinci dintre cele șapte fabrici pe care le deține. Noile linii vor fi dedicate producerii de elemente pentru sisteme de canalizare în contextul cererii tot mai mari de astfel de produse de la an la an.

“Piața de sisteme de canalizare este în creștere constantă și estimăm că cererea va fi tot mai mare în viitor, mai ales în contextul nevoii de branșare a locuințelor, în special în mediul rural, la sistemul de canalizare”, a declarat Sebastian Bobu, Director Executiv Symmetrica.

Astfel, studiile INSSE* arată că, la nivelul anului 2020, 55,8% din populația României avea locuințele conectate la sistemul de canalizare. La nivel urban, procentul raportat de INSSE era de 92,2%, în timp ce în zonele rurale, acesta a ajuns doar la 13,1%.

Raportat la regiuni, cea mai mare pondere a populației conectată la sistemele de canalizare a înregistrat-o regiunea București-Ilfov (88,5%), urmată de regiunea Centru (68,3%) și Vest (62,8%). Gradul cel mai redus de racordare la sistemele de canalizare a fost raportat în  Nord-Est (38,7%), Sud-Muntenia (38,9%) și Sud-Vest Oltenia (42,9%).

“Studiile arată o creștere cu 5% a populației României cu locuințe conectate la sistemul de canalizare, în doar 3 ani, din 2017** până în 2020. La nivel urban, creșterea a fost de 4,5%, în timp ce în mediul rural de 4,9%. Acest lucru confirmă, o dată în plus, nevoia pieței de a avea acces la sisteme de canalizare de calitate ridicată”, a mai spus Sebastian Bobu.

În plus, reprezentantul companiei a subliniat că, un studiu OCDE citat în raportul de țară pe 2020*** arată că, până în 2030, sunt necesare investiții în valoare de aproximativ 17,9 miliarde euro pentru aprovizionarea cu apă și salubrizare, în timp ce costurile suplimentare legate de conectarea persoanelor vulnerabile și marginalizate la sistemele publice de aprovizionare cu apă erau estimate la aproximativ 1,1 miliarde euro, acest aspect fiind un semnal pozitiv privind cererea de materiale necesare realizării lucrărilor.

Conform Symmetrica, un sistem complet de canalizare cuprinde conducte de transport ape uzate/pluviale, cămine de racord, cămine de vizitare, supraveghere și întreținere. Dintre acestea, compania produce întregul sistem de tuburi și elemente pentru cămine  – elemente de bază, inele pentru cămine, inele aducere la cotă, tuburi beton, reducții tronconice și plăci din beton pentru acoperire.

În acest moment, compania a pus deja în funcțiune prima linie de elemente pentru sisteme de canalizare în cadrul fabricii din Vrancea (Doaga), pentru ca până în această toamnă să fie inaugurate și cele amplasate în fabricile de la Brașov (Prejmer) și Suceava (Solca). Și anul viitor, Symmetrica va derula investiții în astfel de linii în unitățile de producție din Arad (Zimandu Nou) și Bistrița-Năsăud (Cociu).

“Liniile de producție sunt speciale, complet automatizate și dedicate producției de elemente pentru tuburi și cămine. Fiecare dintre acestea necesită fonduri de aproximativ 1,8 milioane de euro în achiziția de teren, construcția halelor de producție și echiparea cu utilaje. Astfel, în total, investiția în liniile dedicate elementelor pentru canalizare va ajunge la peste 9 milioane de euro”, a subliniat Directorul Executiv al companiei.

Capacitate de producție zilinică pentru fiecare dintre aceste linii poate ajunge la cca. 200 de tuburi din beton sau elemente de cămin. Pentru anul 2021, Symmetrica mizează pe producerea a cca. 30.000 de elemente pe toate cele trei linii ce vor fi inaugurate în acest an.

Cea mai mare parte a produselor sunt dedicate lucrărilor de investiții publice, dar acestea pot fi utilizate și în proiecte private precum decantoare, fântâni, cămine apometru etc.

“Toate produsele noastre sunt la cele mai înalte standarde, având certificări și agrementări pentru a putea fi utilizate pentru lucrări cu fonduri guvernamentale sau europene. În plus, suntem la dispoziția clienților pentru consultanță și elaborarea celor mai bune soluții pentru lucrări de infrastructură apă/canal”, a încheiat Sebastian Bobu.

* https://insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/sistem_canal_2020r.pdf

** https://insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/sistem_canal_2017r.pdf

*** https://ec.europa.eu/info/sites/default/files/2020-european_semester_country-report-romania_ro.pdf

 

Despre Symmetrica

Symmetrica este o companie 100% românească, producătoare de pavele, borduri şi rigole vibropresate pietonale şi carosabile, într-o gamă variată de forme şi culori.

Prima fabrică Symmetrica a fost inaugurată în 1999 la Vereşti, judeţul Suceava, urmată apoi de unităţile de producţie de la Podu Iloaiei, judeţul Iaşi (2010), şi Bolintin Vale, în apropiere de Bucureşti (2011), Prejmer – Braşov (2012), Cociu – Bistriţa-Năsăud (2012), Mărășești – Vrancea (2018) și Zimandu Nou – Arad (2021).

Principalele proiecte pentru care Symmetrica a livrat pavele şi borduri se numără Arena Naţională, magazine Kaufland, Carrefour, Lidl, Penny Market, autostrada Târgu Mureș-Oradea, stadionul Steaua, cartiere rezidențiale, ș.a. De asemenea, produsele companiei au fost folosite pentru reabilitarea de străzi, trotuare şi parcuri ecologice în București, Iași, Bacău, Brașov, Târgu Mureș, etc.