Într-o lume în care dreptul la o copilărie fericită este răpită de diagnosticele pe care copiii le primesc din ce în ce mai des, ascociația The Story of Autism, își utilizează toate resursele pentru a contribui la integrarea copiilor cu autism în societate.
Pentru că primăvara a sosit, momentul renașterii, este și clipa în care povestea a mii de copiii care suferă de această afecțiune trebuie rescrisă. Cu toții cunoaștem faptul că în prezent societatea românească nu oferă prea multe resurse educative copilului autist și în același timp nici nu educă copilul tipic pentru a ști cum să se comporte cu o persoană diferită.
Autismul este o reală provocare, nu doar pentru copilul care se naște cu această afecțiune ci și pentru cei din jurul său, familie, prieteni, colegi sau cadre didactice.
„The Story of Autism este locul unde noi încercăm să rescriem povestea. Încercăm din toate răsputerile să amplificăm ideea că toți suntem egali, indiferent de suferința pe care o avem. Din dragoste pentru cei dragi nouă, creionăm zi de zi în școlile din România. Povestea lui Luca, o piesă de teatru ce are în rolul principal un copil care suferă de autism. Astfel, ajutăm la perpetuarea ideii de egalitate, de integrare a copilului cu autism în școală, însă sprijinul trebuie să fie reciproc”, a declarat Alexandra Dreghiciu, fondatoarea asociației The Story of Autism.
The Story of Autism este locul unde nu există bariere pentru anumite categorii, mai precis, aici nu există categorii, toți suntem unici, egali și mereu avem ce învăța unii de la alții.
Din dragoste pentru o societate mai frumoasă ne dorim ca povestea noastră să fie spusă cât mai mult. Povestea lui Luca a ajuns în anul 2022 la peste 1000 de elevi, părinți și cadre didactice dar noi știm că empatia fața de cei din jurul nostru poate ajuge și mai departe.
Astfel că, la momentul actual, desfășurăm o campanie amplă pentru strângerea de fonduri în vederea derulării piesei de teatru „Povestea lui Luca” în cât mai multe școli din România, pentru că povestea trebuie să ajungă la cât mai multă lume.
Povestea lui Luca – un spectacol de teatru educativ-incluziv pentru copiii tipici și pentru cadrele didactice. Aceasta are rolul de a aduce în lumină lumea interioară a copilului autist, dificultățile cu care se confruntă și maniera în care percepe viata.
Make a Friend – un proiect în care copiii tipici vin la centru și se joacă împreună cu copiii cu autism, astfel, realizându-se o mai bună dezvoltare pentru ambele categorii de copii.
𝐒𝐩𝐮𝐧𝐞 𝐒𝐓𝐎𝐏 𝐃𝐈𝐒𝐂𝐑𝐈𝐌𝐈𝐍𝐀𝐑𝐈𝐈, 𝐭𝐨𝐭𝐢 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢𝐢 𝐚𝐮 𝐝𝐫𝐞𝐩𝐭𝐮𝐫𝐢 𝐞𝐠𝐚𝐥𝐞!
Detalii pe https://storyofautism.ro