UniCredit Bank încurajează clienții să economisească, propunând persoanelor fizice o ofertă comercială cu dobânzi în topul ofertelor din piață pentru depozitele la termen în lei, cu posibilitatea obținerii unui plus de dobândă de 0,30 puncte procentuale la constituirea depozitelor prin canalele electronice Mobile Banking sau Online Banking.
Astfel, începând cu data de 20 iunie 2022, clienții persoane fizice beneficiază de dobânzi avantajoase pentru depozitele la termen în lei constituite prin Mobile Banking sau Online Banking astfel:
- 6% pe an pentru depozitele la termen în lei pentru o perioadă de 12 luni.
- 5,5% pe an pentru depozitele la termen în lei pentru o perioadă de 6 luni.
- 5% pe an pentru depozitele la termen în lei pentru o perioadă de 3 luni.
Oferta rămâne una competitivă și pentru depozitele la termen în lei constituite în sucursalele băncii. Astfel, începând cu data de 20 iunie 2022, clienții persoane fizice beneficiază de dobânzile următoare pentru depozitele la termen în lei:
- 5,70% pe an pentru depozitele la termen în lei pentru o perioadă de 12 luni.
- 5,20% pe an pentru depozitele la termen în lei pentru o perioadă de 6 luni.
- 4,70% pe an pentru depozitele la termen în lei pentru o perioadă de 3 luni.
Clienții pensionari care încasează pensia folosind oferta GeniusCont de la UniCredit Bank beneficiază și în sucursale de aceleași dobânzi ca pentru depozitele constituite prin cele 2 canale electronice.
Pentru toate categoriile de clienți persoane fizice, suma minimă necesară pentru deschiderea unui depozit, indiferent de durată și mijloacele de constituire, este de 500 lei.
Antoaneta Curteanu, vicepreşedinte Executiv Divizia Retail în cadrul UniCredit Bank: “Oferta UniCredit Bank la depozitele în lei pentru persoane fizice este gândită în așa fel încât să oferim clienților noștri soluții atractive de economisire. Clienții interesați pot beneficia de noile dobânzi competitive de până la 6% pe an direct pe telefonul mobil din aplicația Mobile Banking, superioare celor deschise în sucursală“.
Mai multe detalii sunt disponibile pe web-site-ul UniCredit Bank.
Despre UniCredit Bank
UniCredit Bank este parte a Grupului UniCredit. În România, UniCredit Bank este una dintre principalele instituții financiare, oferind servicii și produse de înaltă calitate pentru toate categoriile de clienți. UniCredit Bank își propune să mențină permanent clientul în centrul activităților sale, să fie un partener cu care se lucrează ușor și să fie o parte activă a comunităților în care își desfășoară activitatea. Grupul răspunde unei game variate de nevoi a clienților săi printr-o rețea de parteneri specializați: UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Services, UniCredit Insurance Broker.
UniCredit Group este o Bancă Comercială Pan Europeană cu o ofertă unică de servicii în Italia, Germania, Europa Centrală și de Est. Scopul nostru este să susținem comunitățile să crească, oferind cele mai bune servicii pentru toate părțile interesate, descătușând potențialul clienților și al angajaților noștri din întreaga Europa.