UniCredit susține Ora Pământului pentru al 14-lea an consecutiv

Luminile vor fi stinse în 45 de clădiri ale Grupului UniCredit, între care și patru sedii din România

Mâine, sâmbătă 27 martie, la ora 21.30, ora României, UniCredit va stinge luminile în 45 de clădiri din 14 țări (România, Austria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Germania, Ungaria, Italia, Rusia, Serbia, Slovenia, Slovacia și Marea Britanie) timp de 60 de minute, marcând astfel participarea Grupului pentru al 14-lea an consecutiv la Ora Pământului. Organizată de World Wide Fund (WWF), Ora Pământului este o mișcare globală care unește oamenii să ia atitudine cu privire la problemele mediului și să contribuie la protejarea planetei.

Giuseppe Zammarchi, Head of Group Sustainability, a declarat: “Participarea noastră an de an la Ora Pământului este parte din eforturile extinse ale UniCredit în susținerea sustenabilității și a acțiunilor împotrivă schimbărilor climatice. Suntem deciși să reducem impactul operațiunilor noastre asupra mediului, precum și să ne susținem clienții în tranziția către o economie bazată pe emisii scăzute de carbon și un climat stabil. Sustenabilitatea este parte din ADN-ul nostru și a valorilor esențiale ale băncii și vom continua să integrăm activitatea de ESG (Environmental, Social, Governance) în toate zonele de operațiuni și business-ul nostru. În 2020 UniCredit a obținut o reducere de 60% a emisiilor proprii de GHG față de anul 2008, având ca țintă, pe termen lung, o reducere de 80% până în 2030”.

Un exemplu suplimentar privind angajamentul solid al băncii pentru sustenabilitate îl reprezintă parteneriatul cu Treedom, o platformă online care permite oamenilor să planteze copaci de la distanță și să urmărească online creșterea acestora. Această inițiativă a fost lansată în 2020 și va duce la crearea Pădurii UniCredit, ce va avea cel puțin 90.000 de copaci care vor fi plantați în Italia, Columbia, Haiti, Kenya, Madagascar și Tanzania. Pădurea UniCredit va duce la reducerea emisiilor de CO2 cu aproximativ 20,542,500 kg în următorii 10 ani, echivalentul emisiilor produse de 4,400 de autoturisme în fiecare an.

Lista clădirilor UniCredit care participă anul acesta la Ora Pământului se găsește mai jos.

Country City Address
Austria Vienna Campus, Rothschildplatz 1
Campus, Rothschildplatz 4
UniCredit Sphere at the Danube Tower
Bosnia and Herzegovina Mostar Kardinala Stepinca bb
Sarajevo Zelenih beretki, 24
Bulgaria Sofia 7, Sq. Sveta Nedelya
14, Gyueshevo Str.
8, Aksakov Str.
Ruse 5, Sveta Troitsa Sq.
Burgas 22, Alexandrovska Str.
Stara Zagora 126, Simeon Veliki Blvd.
Plovdiv 4, Ivan Vazov Str.
Croatia Zagreb Samoborska, 145
Resellova, 4
Prosenikova 5-7
Francesca Tenchinija 2a
Czech Republic Prague 4, Zeletavska 1 – Filadelfie
1, Námesti Republiky 3a – Banking House
Germany Munich HVB Tower, Arabellastrasse, 12
HHO, Arabellastrasse, 14
KF14, Kardinal-Faulhaber-Str., 14
Hungary Budapest Szabadság tér 5-6
Italy Milan UniCredit Tower A – Piazza Gae Aulenti, 3
Via Livio Cambi, 1
Bologna Via del Lavoro
Reggio Emilia Via Rivoluzione di Ottobre, 16
Verona Via dell’Agricoltura
Rome Largo Fochetti, 16
Largo Anzani
Genova Via Dante, 1
Palermo Via Ruggiero Settimo, 26
Romania Bucharest UniCredit Tower,
Expoziției Bulevard 1F
No. 23-25th, Ghetarilor Street Bucharest

 

No. 2-4, George Constantinescu Street, Campus Globalworth,
building C

 

Iasi No. 5C Palas Street

 

Russia Moscow Prechistenskaya emb., 9

 

Boutikovsky lane, 9

 

Andropova avenue, 18/1

 

1-st Kazachy lane, 9/1

 

Saint Petersburg Fontanka emb., 2/48
Serbia Belgrade Rajiceva street, 27-29
BBC, Jurija Gagarina, 12
Slovenia Ljubljana Šmartinska cesta, 140
Slovakia Bratislava Sancova, 1/A
United Kingdom London Moor House 120, London Wall