9 medici colaboratori ai spitalului WPK din Viena, cotați în primii 10% oameni de știință din lume de Universitatea Stanford

Cel mai bun punctaj a fost obținut de Univ. Dr. Siegfried Kasper, medic specialist psihiatrie și psihoterapie, acesta fiind plasat în primii 0,2% oameni de știință ai lumii.

Mai mulți medici colaboratori de la spitalul Wiener Privatklinik, cel mai mare spital privat din Austria, au fost cotaţi în primii 10% oameni de ştiinţă din lume, într-un clasament realizat de Universitatea Stanford[1]. Lista completă cuprinde 2 milioane de specialiști reputați din 22 de domenii științifice și 176 de subdomenii. WPK este certificat ca unul dintre cele mai bune spitale din lume în 2021[2] și deține două reprezentanțe pentru suport pacienți în România, în București și Timișoara.

Aceasta este cea mai cuprinzătoare bază de date care cotează oamenii de știință de top din fiecare domeniu, oferind publicului larg acces la cei mai citați autori, la lucrările publicate și la date actualizate despre carieră și realizările profesionale. Astfel, clasamentul reprezintă un indicator al performanțelor pe termen lung, iar pentru majoritatea oamenilor de știință activi aceasta reflectă contribuția pe care o aduc la dezvoltarea ariei de specialitate și pregătirea viitoarelor generații de experți.

„Spitalul Wiener Privatklinik este mândru și onorat că 9 dintre medicii săi colaboratori au fost incluși pe lista celor mai buni oameni de știință din lume, de către Universitatea Stanford. Nominalizarea vine ca o recunoaștere a activității lor științifice și clinice de excepție. Suntem fericiți că prin intermediul Wiener Privatklinik, pacienții români și din întreaga Europă beneficiază de expertiza lor”, a declarat Ema Hafner, Directorul Departamentului de Marketing și Pacienți Internaționali al Wiener Privatklinik.

Pentru devoltarea bazei de date, au fost utilizate datele Scopus colectate pe perioada de 22 de ani (1996 – 2017), luând în considerare o serie de parametri de citare, printre care: numărul total de citări, indicele Hirsch, numărul de citări ale lucrărilor în calitate de autor unic, prim sau ultim autor, numărul de colaboratori și numărul de lucrări în colaborare. Datele privind întreaga carieră sunt actualizate până la sfârșitul anului 2020.

Lista celor 9 medici colaboratori ai WPK nominalizați de Universitatea Stanford este alcătuită din:

  1. Univ. Dr. Siegfried Kasper, medic specialist psihiatrie și psihoterapie – în primii 0,2% oameni de știință ai lumii;

Dr. Kasper a fost citat în peste 600 de publicații în PubMed și în peste 250 de cărți sau capitole de carte, în diverse domenii ale psihiatriei. El se concentrează pe bazele biologice ale tulburărilor mentale și pe posibilele abordări terapeutice ale acestora.

 

  1. Univ. Dr. Georg Stingl, medic specialist dermatologie – primii 1,5% oameni de știință ai lumii;

În calitate de specialist în dermatologie și imunologie, Prof. Univ. Dr. Georg Stingl se concentrează pe diagnosticarea și tratarea bolilor inflamatorii și alergice ale pielii, pe bolile autoimune și pe bolile infecțioase.

 

  1. Univ. Dr. Christoph Zielinski, medic oncolog – primii 2% oameni de știință ai lumii;

Profesorul Zielinski coordonează WPK Central European Academy Cancer Center, cel mai complex și reputat centru privat de diagnostic și tratament al cancerului din Europa Centrală și de Est, parte din spitalul Wiener Privatklinik.

 

  1. Univ. Dr. Walter Klepetko, medic specialist chirurgie toracică – primii 3% oameni de știință ai lumii;

Prof. Univ. Dr. Walter Klepetko este director medical al Centrului Internațional Vienez pentru Oncologie Toracică (VICTO) al WPK, format dintr-o echipă de experți internaționali cu specializare în chirurgie, oncologie și radiologie, care tratează tumorile maligne toracice folosind cele mai noi tratamente în domeniu.

 

  1. Dr. Erich Minar, medic specialist angiologie – primii 3% oameni de știință ai lumii;

Prof. Erich Minar este specialist de renume internațional și se concentrează pe medicina vasculară cunoscută și ca angiologie, atât la nivel nivel clinic cât și științific. Acest domeniu al medicinii tratează tulburările circulatorii din toate regiunile vasculare.

 

  1. Univ. Dr. Martin Schillinger, medic specialist cardiologie – primii 3% oameni de știință ai lumii;

Prioritățile clinice și de cercetare ale profesorului Schillinger sunt diagnosticarea, urmată de tratarea prin metode minim invazive a tulburărilor circulatorii la nivelul inimii, creierului și picioarelor, precum și abordarea  factorilor de risc ale acestora.

 

  1. Univ. Dr. Anton Luger, medic specialist endocrinologie – primii 4% oameni de știință ai lumii;

Membru activ al mai multor societăți internaționale, în special al Societății de Endocrinologie, Prof. Univ. Dr. Anton Luger a fost numit președinte al Uniunii Europene a Medicilor Specialiști (UEMS), Secțiunea Endocrinologie, Diabet și Metabolism. Este autor și co-autor a peste 230 de cărți și lucrări în reviste de specialitate și membru al comitetului editorial al unor reviste precum Hormones și Endocrine.

 

  1. Univ. Dr. Sebastian Schoppmann, medic specialist chirurgie generală – primii 6% oameni de știință ai lumii

Nominalizat în 2013, de către publicația News, ca unul dintre cei mai buni medici din Austria și unul dintre cei mai buni specialiști în tratarea afecțiunilor tractului digestiv, Prof. Univ. Dr. Sebastian Schoppmann este membru al mai multor societăți medicale.

 

  1. Univ. Dr. Emeka Nkenke, medic specialist chirurgie orală și maxilo-facială – primii 7% oameni de știință ai lumii

Prof. Nkenke deține un doctorat în medicină teoretică și este dublu calificat, atât ca medic, cât și ca dentist. Este specializat în planificarea chirurgicală virtuală și în utilizarea implanturilor specifice pacientului în chirurgia ortognatică, chirurgia cranio-facială și chirurgia reconstructivă. Prof. Nkenke a fost pionier în chirurgia ghidată a implanturilor dentare.

 

Despre Wiener Privatklinik

Wiener Privatklinik (WPK), înființat în 1871, cu sediul la Viena, este unul dintre cele mai mari spitale private din Austria și certificat ca unul dintre cele mai bune din lume în 2021. Spitalul acoperă o gamă de peste 30 de specialități medicale, cu 10 centre de competență, 145 de paturi, un departament de chirurgie cu 4 săli de operație. Serviciile avansate de imagistică din cadrul Centrului de Radiologie cu PET-CT și medicină nucleară reprezintă o entitate suplimentară pentru WPK. În cadrul spitalului WPK s-a înființat în 2020 singurul centru privat de radioterapie din Austria. Mai mult de 250 de experți austrieci renumiți din cele mai diverse specialități sunt activi în cadrul Wiener Privatklinik, folosind cele mai inovatoare metode de diagnostic și tratamente de ultimă generație.

[1] Sursa: https://journals.plos.org/plosbiology/article?id=10.1371/journal.pbio.3000384

[2] Topul World’s Best Hospitals 2021 realizat de publicația Newsweek