Universitatea Spiru Haret, prin centrul său antreprenorial USH Pro Business, organizează USH ACCEL, primul accelerator de afaceri pentru studenții săi. Astfel, miercuri 31 martie, va avea loc prima sesiune de întâlniri dintre studenți și mentori, experți din cadrul acceleratorului, sesiune unde și-au anunțat participarea peste 160 de studenți din toate centrele universitare ale USH.
USH Accel va avea o durată de 2 luni, iar pe parcursul programului studenții vor învăța cum să valideze o idee, să dezvolte un produs, să-l testeze în piață, vor învăța cum să aplice marketing-ul într-un business real, cum să creeze o firmă din punct de vedere legal, precum și despre partea financiară a unui startup. La finalul programului studenții vor avea șansa să își prezinte proiectele în fața unor investitori de la care pot obține o investiție pentru business-ul lor.
Acceleratorul este realizat în colaborare cu Institutul de Excelență în Antreprenoriat și va beneficia de mentori de excepție, inclusiv oameni de succes în afaceri din rândul foștilor absolvenți ai universității. Mentorii vor accelera procesul de transformare a planului de afaceri într-un model de afaceri care să facă față rigorilor pieței, prin validarea ideilor și planurilor inițiale și sporirea atractivității lor.
„Suntem bucuroși că putem oferi acest instrument modern studenților noștri, proiectul USH Accel oferind studenților cu abilități și vocație antreprenorială șansa să intre pe piață, cu produse inovative, prin mentorat activ și soluții financiare oferite de o elită a antreprenorilor români. Este un moment important pentru universitate și centrul său antreprenorial, care de la înființare a creat în jurul său un ecosistem inovativ puternic format din centrul de digiltalizare, centrul de transfer tehnologic, centru de internaționalizare, clustere și firme inovative care pot oferi studenților noștri șanse suplimentare în cariera lor”, a declarat Costin Lianu, director general USH Pro Business și Prorector Relații Internaționale al Universității Spiru Haret.
Universitatea Spiru Haret este o universitate cu puternic profil antreprenorial, atât prin centrul său antreprenorial USH Pro Business cât și prin programe de start up și de pregătire antreprenorială desfășurate de centrele din București și din țară ale universității.