Contextul pandemic și dinamica afacerilor din ultimii ani obligă companiile să se adapteze rapid la schimbarile de natură economică, fiscală sau legislativă şi să găsească soluţii de flexibilizare a activităţii, care de cele mai multe ori vizează structura de personal, relaţiile de muncă, timpul de lucru şi bineînţeles salarizarea. În acest context, companiile pot utiliza soluţii de flexibilizare accesibile prin externalizarea recrutării de personal, fundamentul dezvoltării oricărei afaceri. Externalizarea procesului de recrutare a forţei de muncă are un impact favorabil în activitatea companiilor. Şi pentru că timpul înseamnă bani, firmele de recrutare şi executive search îşi propun să faciliteze acest proces complex, asigurând economii şi avantaje substanţiale.
Colaborarea cu o firmă specializată este cea mai eficientă modalitate de angajare, iar AliRa Recruitment este una dinte ele.
AliRa Recruitment este o companie de recrutare şi executive search care a adus în cei șase ani de activitate pe piaţa din România un suflu nou şi modern în abordarea procesului de recrutare pentru fiecare candidat şi client al său. Principalele atu-uri competitive ale consultanţilor AliRa Recruitment sunt generate de experienţa profesională în domeniu, ce vizează zona de agribusiness, buna cunoaştere a oamenilor care activează în acest sector, cât şi înţelegerea contextului economic actual.
Luna August este luna în care, AliRa Recruitment aniversează șase ani de activitate și este prilejul potrivit pentru realizarea unui bilanț de activitate, un bilanț ce cuprinde nenumarate de proiecte de recrutare, o multitudine de candidați plasați în companiile potrivite și dezvoltarea unor relații de colaborare de lungă durată cu parteneri din agribusiness.
Graţie iniţiatoarelor proiectului, Alina Dobra şi Ramona Lăpădătescu, care în decursul celor 6 ani s-au implicat total in dezvoltarea conceptului și a relațiilor de business, astăzi AliRa Recruitment este un nume cunoscut în industria de agribusiness din România.
“AliRa Recruitment a luat naştere din pasiunea noastră în găsirea celor mai potriviţi candidaţi pentru fiecare poziţie şi organizaţie în parte, astfel încât ei să contribuie la dezvoltarea companiilor şi atingerea obiectivelor de business ale acestora. Firma noastră este formată din profesioniști cu o experiență vastă în domeniul resurselor umane, care sunt mereu în pas cu schimbările legislative și mișcarea pieței forței de muncă. Pentru AliRa Recruitment proiectele de recrutare implică căutarea şi selecția unor potențiali candidați pentru pozițiile solicitate de compania client“, a declarat Alina Dobra.
În cei șase ani de activitate, AliRa Recruitment şi-a diversificat gama de servicii HR, oferind pe lângă serviciile de recrutare şi consultanţă de specialitate în domeniul legislaţiei muncii. Ca proiecte de recrutare, AliRa Recruitment se poate lăuda cu faptul că a atins toate zonele de interes din sectorul agribusiness: inputuri agricole, trading cereale, ferme vegetale şi zootehnice, maşini şi utilaje agricole, agricultura de precizie, atât pentru companii multinaţionale cât şi locale.
“AliRa Recruitment oferă servicii profesionale complete adaptate nevoilor actuale din agribusiness. Scopul nostru este să plasăm omul potrivit la locul potrivit, indiferent de pregătirea și vârsta candidatului. Credem că pentru fiecare candidat există, cel puțin, o companie dornică să îl primească în echipă. De aceea, misiunea noastră este să oferim servicii complete pentru angajatori și angajați, prin îmbunătățirea constantă a serviciilor și adaptarea lor la cerinţele pieţei”, a adăugat Ramona Lăpădătescu.