True Name este disponibilă în 30 de țări europene și face posibil ca deținătorii de carduri să își folosească numele ales pe cardurile de credit și de debit emise de bunq
De Ziua Internațională împotriva Homofobiei, Bifobiei, Intersexfobiei și Transfobiei (IDAHOBIT), sărbătorită pe 17 mai, Mastercard a anunțat extinderea funcției True Name™ pentru carduri, la nivel european. Aceasta le permite deținătorilor de carduri bunq să își folosească numele ales pe cardurile de credit și de debit, eliminând astfel o problemă dificilă pentru multe persoane din comunitatea LGBTQIA+. Mastercard a inițiat discuția despre nevoia ca numele ales de posesorii de card să apară pe un card, în S.U.A., la WorldPride, în 2019. Astfel, după lansarea de succes, alături de bănci importante din S.U.A., bunq este prima bancă emitentă care pune la dispoziția funcția True Name™ clienților din 30 de țări din Europa*.
Pentru comunitatea transgender și non-binară, numele de pe cardul lor poate reprezenta un aspect delicat, pentru că nu reflectă cine sunt ei cu adevărat. În plus, schimbarea legală a numelui poate fi un proces legal îndelungat și dificil. Funcția True Name™ de la Mastercard a fost special concepută pentru a schimba acest lucru, permițându-le oamenilor să-și folosească numele pe care îl preferă pe card. Astfel, începând cu 17 mai, deținătorii eligibili de carduri de credit și de debit emise de bunq pot solicita un nou card, care să le afișeze numele ales.
Accesibilizarea este extrem de importantă pentru comunitatea LGBTQIA+. Aproximativ o treime (32%) dintre persoanele care au prezentat acte de identitate care conțineau un nume sau un sex care nu se potrivea cu imaginea lor au spus că s-au confruntat cu experiențe negative, inclusiv hărțuire, refuzul serviciilor și/sau agresiune**.
„Mastercard susține diversitatea și incluziunea, motiv pentru care dorim să le oferim tuturor titularilor de carduri posibilitatea să își folosească numele ales. Toată lumea merită produse financiare care să reflecte adevărata lor identitate. True Name elimină o problemă majoră și dureroasă pentru comunitatea transgender și non-binară și devine simplu pentru aceștia să utilizeze cu mândrie și în siguranță numele ales. Facem apel la întreaga industrie să aplice aceste standarde pentru toată lumea”, a declarat Mark Barnett, Președinte al operațiunilor Mastercard în Europa.
„Suntem foarte entuziasmați să fim parte din istorie! bunq crede în puterea diversității, în toate culorile curcubeului și nu numai. Cu True Name, o schimbare mică poate avea un impact mare: oamenii se simt liberi să își trăiască viața așa cum își doresc”, a declarat Ali Niknam, CEO bunq.
„Suntem încântați să vedem o astfel de inițiativă, care arată respect și incluziune față de persoanele transgender și non-binare. Această lansare vine după recomandarea „Defender of Rights 2016” lansată către băncile franceze, de a ține cont de prenumele ales de clienți, în cazul în care aceștia solicită acest lucru. Prin urmare, este o abordare respectuoasă, care recunoaște diversitatea oamenilor din societatea noastră. Sperăm că această recunoaștere va servi ca exemplu pentru toate instituțiile bancare și va inspira și guvernele, astfel încât diversitatea de gen și autodeterminarea să fie în cele din urmă respectate”, a declarat Elisa Koubi, co-președinte al l’Inter-LGBT.
Videoclipul campaniei True Name este disponibil aici.
*Funcția True Name™ va fi disponibilă atât pentru clienții bunq deja existenți, cât și pentru clienții noi care întrunesc condițiile necesare pentru a avea card bunq, din 30 de piețe: Olanda, Franța, Germania, Austria, Italia, Spania, Belgia, Irlanda, Bulgaria, Croația, Republica Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Suedia, Norvegia și Islanda. În Marea Britanie, funcția de card True Name™ este disponibilă doar pentru clienții bunq deja existenți.
** Sursă: James, S. E., Herman, J. L., Rankin, S., Keisling, M., Mottet, L. și Anafi, M. (2016). Raportul sondajului transgender din SUA din 2015. Washington, DC: Centrul Național pentru Egalitatea Transgender.
Despre Mastercard
Mastercard, https://www.mastercard.ro, este o companie de tehnologie în industria globală de plăți. Misiunea noastră este să generăm și să dezvoltăm o economie digitală atotcuprinzătoare, care să ofere tranzacții sigure, simple, inteligente și accesibile, în beneficiul tuturor, de pretutindeni. Prin transfer de date sigur și prin rețele impenetrabile, prin parteneriate și cu pasiune, inovațiile și soluțiile noastre le permit persoanelor fizice, instituțiilor financiare, guvernelor și companiilor să își atingă potențialul maxim. Coeficientul nostru de decență (DQ) este pilonul de bază al culturii care ne reprezintă și pe care se sprijină tot ceea ce facem în companie și în afara ei. Conexiunile noastre acoperă peste 210 țări și teritorii, astfel încât construim o lume sustenabilă care le oferă tuturor accesul la posibilități de neprețuit.