Groupama Asigurări, unul dintre liderii pieței de asigurări din România, a atins în 2020 un volum total al primelor brute subscrise de peste 1 miliard de lei, în scădere cu 2.3% față de anul anterior, în condițiile în care poziția pe RCA a fost în continuare una conservatoare. În afara RCA, creșterea este de 5,1% față de anul precedent, cu un total al primelor brute subscrise de 943 de milioane lei. Totodată, compania raportează și o contribuție IFRS de 10 milioane lei.
Evoluția companiei este una bună, în contextul unui an marcat de evenimente fără precedent, rezultatele la 9 luni poziționând Groupama Asigurări pe locul 3 fără RCA și locul 5 în clasamentul general al pieței de asigurări din România.
Anul 2020 a pus la încercare reziliența și puterea companiei, după un an 2019 cu multe provocări, iar rezultatele au fost deopotrivă influențate de aspecte pozitive, printre care creșterea pe linii profitabile sau consolidarea profitabilității pe liniile principale de business, dar și de aspecte negative, precum daunele mari înregistrate pe liniile RCA sau daunele climatice cauzate de seceta extremă.
”2020 a fost un an fără precedent, cu provocări și schimbări pe care cei mai mulți dintre noi nu ni le-am imaginat ca fiind posibile. A fost un an care ne-a obligat să dăm dovadă de agilitate, de reziliență și curaj, un an care s-a tradus în eforturi semnificative la nivelul întregii companii, pentru care țin să le mulțumesc tuturor colegilor mei. Nu doar pandemia ne-a pus la grea încercare, ci și seceta extremă, care a afectat puternic segmentul Agro. Am mizat pe eficientizare, un element cheie în strategia noastră, pe care ne bazăm pentru a putea oferi cele mai bune servicii, la un preț corect. Pentru noi, 2020 rămâne anul în care am luat rapid decizii curajoase, cum ar fi acoperirea riscurilor asociate Covid-19, anul în care am pus sănătatea și siguranța colegilor și clienților noștri pe primul loc, anul în care am găsit noi moduri de a rămâne aproape, chiar și de la distanță. Privim cu optimism viitorul și suntem încrezători că fundația noastră este solidă, parteneriatele noastre consolidate, în timp ce avem tot suportul Grupului nostru”, a declarat François Coste, CEO Groupama Asigurări.
Anul 2020 a marcat o creștere semnificativă a segmentului asigurărilor de persoane, acesta însumând 107 milioane lei, în creștere cu 27,5% față de anul precedent. Asigurările de viață au avut o contribuție de 46 de milioane lei (30,2%), în timp ce asigurările de sănătate și accidente au crescut cu 25,5% față de 2019, cu o valoare totală a primelor brute subscrise pe această linie de 61 de milioane lei. Evoluția pozitivă înregistrată pe acest segment este în linie cu trendul ascendent care se remarcă și la nivel global pe piața asigurărilor, confirmând un grad mai ridicat de conștientizare a riscurilor în rândul românilor, dar și o importanță mai mare acordată sănătății și stabilității financiare.
Segmentul CASCO, prima linie de business a companiei, a avut și el o contribuție importantă la veniturile totale și a atins, în 2020, 492 de milioane lei, în ușoară scădere față de anul precedent, cu 0,6 procente.
În 2020, segmentul Property, inclusiv Agro, a doua linie de business ca pondere în veniturile totale, a avut de asemenea o contribuție semnificativă la rezultatele companiei, generând venituri de 277 de milioane lei, echivalentul unei creșteri de 8,6% față de 2019. Cu toate acestea, rezultatele pe acest segment au fost influențate negativ de seceta excepțională, care a afectat culturile și a generat daune semnificative.
În ceea ce privește asigurările RCA, Groupama a înregistrat o scădere, această linie continuând să rămână neprofitabilă, pe fondul unor daune însemnate.
Eficientizarea a fost în continuare un obiectiv esențial pentru companie, iar eforturile depuse au permis o scădere în rata cheltuielilor administrative cu 0,6 puncte.
Groupama Asigurări anunță totodată și o rată de solvabilitate de 158%, calculată pentru Trimestrul 4 al anului 2020.
Rezultatele obținute de Groupama în România se remarcă pe fondul unor servicii și produse de calitate, simple și la un preț corect, care au în centru nevoile reale ale clienților. În 2020, Groupama Asigurări a fost primul asigurător care a decis acoperirea în mod excepțional a riscurilor asociate pandemiei de Coronavirus, atât pentru clienții actuali, dar și cei care au încheiat ulterior o Asigurare medicală integrală, o Asigurare de viață sau o Asigurare de călătorie. Tot în 2020, Groupama Asigurări a lansat și Asigurarea pentru călătorii în România, un produs gândit să răspundă nevoilor de călătorie în context pandemic, dar și să sprijine turismul local. Pentru a asigura accesul facil la serviciile companiei, Groupama Asigurări a mizat în 2020 pe digitalizare, punând la dispoziția clienților servicii precum Video Asist, pentru constatarea daunelor la distanță, autoconstatarea pentru daunele mai mici de 2.000 de lei sau semnarea electronică a documentelor de asigurare.
În plus, în contextul unui an dificil, Groupama Asigurări a rămas alături de partenerii săi, implicându-se activ în comunitate.
La nivel de Grup, Groupama a înregistrat pentru perioada raportată o valoare totală a primelor brute subscrise de 14,4 miliarde Euro și un profit operațional de 306 milioane Euro.
Strategia Groupama Asigurări pentru perioada următoare implică transformarea prin tehnologie și inteligență artificială și oferirea de produse și servicii relevante, predictibile și de calitate, care să asigure continuitatea planurilor clienților săi.
Despre Groupama Asigurări:
Groupama Asigurări, lider pe piaţa de asigurări din România, este recunoscut pentru calitatea serviciilor şi soluţiile flexibile de asigurare oferite celor peste 1 milion de clienţi individuali şi peste 80,000 de companii. Parte a unui grup internaţional de asigurări şi servicii financiare, mutualist si cu o istorie de peste 100 de ani, cu 32.600 de angajaţi deservind peste 13 milioane de clienţi la nivel global, Groupama Asigurări îşi orientează strategia de dezvoltare în jurul celui mai important partener al său, clientul, pentru care dezvoltă produse şi servicii simple şi flexibile, adaptabile nevoilor acestuia, care să îi asigure continuitatea planurilor atunci când apar evenimente neprevăzute.Mai multe informatii pe www.groupama.ro.