IMPACT avansează lucrările la proiectul Boreal Plus

Impact Developer & Contractor, unicul dezvoltator imobiliar din România listat la Bursa de Valori București, finalizează vilele din cadrul ansamblului Boreal Plus dezvoltat în Constanţa. Totodată, a fost realizată fundația primelor blocuri, cu un total de 209 apartamente, a căror livrare este preconizată a avea loc în prima jumătate a anului 2022. De asemenea, dezvoltatorul a avansat lucrările la parcarea etajată, cu înălțime P+4E, trecând de primul nivel al construcției.

Noua comunitate, potrivită pentru familiile tinere, va avea acces securizat și va integra, alături de facilități precum loc de joacă pentru copii, teren de sport, zone verzi, spații comerciale, și o grădiniță, dezvoltatorul fiind în stadiu de obținere a avizelor pentru autorizația de construire a acesteia.

Cele 18 vile aflate în stadiu final de execuție sunt construite sustenabil, folosind soluții cu impact redus asupra mediului înconjurător și cu eficiență ridicată pentru rezidenți, pe întreaga durată de viață a construcției. Vilele pot fi deja vizitate și vor fi livrate în luna august a acestui an.   

Suntem încântați că ansamblul Boreal Plus prinde contur și este deja un proiect de interes în rândul constănțenilor. Promisiunile făcute clienților noștri sunt importante pentru noi și ne respectăm termenele asumate. Conceptul ansamblului rezidențial Boreal Plus replică modelul de dezvoltare pe care l-am folosit cu succes în proiectele noastre din București. Astfel, construim o comunitate durabilă, în armonie cu natura, un loc în care fiecare familie să se dezvolte și pe care să-l numească acasă. În același timp, Boreal Plus este și o oportunitate pentru investitorii care urmăresc obținerea unui randament ridicat, cu risc scăzut”, a declarat Tinu Sebeșanu, CEO Impact Developer & Contractor.    

Localizat în partea de nord a orașului, în zona Palazu Mare, la doar 15 minute față de plajă, centru și autostradă, cu vedere panoramică, Boreal Plus este primul ansamblu rezidențial din Constanța care se construiește la standardele internaționale de sustenabilitate impuse de certificarea BREEAM Excellent. Astfel, proiectul va beneficia de panouri solare, sistem de colectare selectivă și gestionare a deșeurilor, iluminat eficient, recuperarea și gestionarea apei folosite. Designul inovator se transpune în obținerea unor performanțe energetice sporite, eficientizarea costurilor la întreținere și, per ansamblu, un nivel îmbunătățit al locuirii. Studiile arată că prin implementarea standardului BREEAM Excellent în cazul clădirilor de locuințe, costurile de mentenanță sunt reduse cu 13%, consumul de energie este redus cu până la 50%, emisiile de CO2  reduse cu până la 39%, consumul de apă se reduce de asemenea cu 39%, iar cantitatea de deșeuri este redusă cu până la 70%, ceea ce se reflectă într-o creștere a satisfacției locuitorilor cu 27%.

Datorită caracteristicilor sale, proiectul Boreal Plus a fost premiat în cadrul prestigioasei competiții imobiliare European Property Awards 2020 – 2021, fiind desemnat câștigător la categoria „Residential Development Romania”.

 

Despre Impact Developer & Contractor S.A.

Cu o experiență de 30 de ani pe piață, Impact Developer & Contractor SA este unicul dezvoltator imobiliar listat la Bursa de Valori București. Misiunea Impact Developer & Contractor este de a dezvolta proiecte sustenabile, la standarde de calitate BREEAM Excellent, atât în București, cât și în marile orașe ale țării. Printre proiectele de referință ale dezvoltatorului se numără Greenfield Băneasa și Luxuria Residence, singurul ansamblu rezidențial din București cu Certificare BREEAM Excellent. Ca parte a strategiei de extindere la nivel național, în 2020 Impact a demarat construcția unui proiect rezidențial premium în Constanța, Boreal Plus, proiect mixt format din 18 vile și 673 de apartamente, construit pe o suprafață de 43.000 mp, ce va fi finalizat în 2024.  De asemenea, Impact continuă extinderea la nivel regional și demarează Greenfield Copou, în Iași. Lucrările vor începe anul acesta, cu termen de finalizare în 2024, fiind construit în două faze. Proiectul cuprinde în total 1.096 de apartamente, construite pe un teren în suprafață de 48.685 mp.