Lăptăria cu Caimac atrage 4 milioane euro printr-un plasament privat de acțiuni, intermediat de BT Capital Partners

Agroserv Măriuța SA, compania care deține brandul Lăptăria cu Caimac, a încheiat cu succes plasamentul privat de acțiuni prin care a atras 19,4 milioane de lei, echivalentul a 4 milioane de euro. Acțiunile vor fi listate pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare de la Bursa de Valori București, aceasta fiind cea mai mare ofertă de acţiuni realizată până acum pe această piaţă.

Operațiunea a fost intermediată de BT Capital Partners, divizia de investment banking și piețe de capital a Grupului Financiar Banca Transilvania, în calitate de Intermediar și Consultant Autorizat. Agroserv Măriuța a fost asistată în acest proces de listare de Schoenherr, una dintre firmele internaționale de avocatură  cu activitate în România din 1996, oferind consultanță în domenii precum servicii financiare, energie, construcții, retail şi IT&C.

În cadrul plasamentului privat cu o valoare totală de 19,4 milioane lei, compania a oferit spre vânzare 431.020 de acțiuni emise prin majorare de capital social (24,9% din total actiuni), la un preț de 45 de lei/acţiune, oferta fiind adresată unui număr de până la 150 de investitori. Plasamentul a fost suprasubscris de 3,6 ori, în total fiind înregistrate subscrieri de aproximativ 70 milioane de lei, în condiţiile în care subscrierea maximă pe investitor a fost limitată la 1 milion de lei. În urma încheierii cu succes a plasamentului, evaluarea companiei se situează la aproximativ 16 milioane euro.

Lăptăria cu Caimac este primul business cu activitate în domeniul lactatelor care urmeaza să se listeze pe piața AeRO a BVB, după ce în noiembrie 2020 a listat o emisiune de obligaţiuni de 3 milioane de euro, cu o dobândă de 5.25% și scadență în 2025.

Adrian Cocan, Manager de proiect al Lăptăriei cu Caimac, afirmă: „Compania a revenit în atenția investitorilor prin acest plasament privat de acțiuni și ne-am bucurat de interesul în creștere al acestora. Totul a mers foarte bine, oferta a fost suprasubscrisă și suntem foarte mulțumiți că planurile noastre pentru viitor au fost primite cu entuziasm. Este un al doilea pas major pentru noi, după listarea de obligațiuni în iarnă.”

„Povestea Lăptăriei cu Caimac pe BVB continuă şi ne bucurăm că avem oportunitatea să le fim alături pe acest drum. Dacă în noiembrie lansam o emisiune de obligațiuni, acum a venit rândul acțiunilor, iar succesul plasamentului privat, care este cel mai mare de până acum pe piaţa de acţiuni a sistemului multilateral de tranzacţionare – SMT, ne arată că apetitul investitorilor este foarte ridicat atunci când vine vorba de investiții în afaceri locale de calitate”, declară Daniela Secară, director general, BT Capital Partners.

Următorul pas este pregătirea documentelor necesare pentru admiterea acțiunilor la tranzacționare pe Sistemul Multilateral al Bursei de Valori București. Lăptăria cu Caimac își propune ca prima zi de tranzacționare să aibă loc în termen de o lună, sub simbolul MILK.

„În urmă cu aproape doi ani, în cadrul Galei Made in Romania, Lăptăria cu Caimac era premiată de BVB și intra în Liga BVB, primind cele mai multe voturi în etapa de Vot Public. Tot atunci, compania anunța intenția listării la BVB. De atunci, compania a atras 7 milioane de euro, prin emisiunea de obligațiuni și cea de acțiuni, ceea ce dovedește că investitorii au încredere în planurile de dezvoltare ale companiei așa cum clienții au încredere în produsele Lăptăria cu Caimac. Cel mai probabil, mulți dintre cei care au investit în obligațiunile și acțiunile Lăptăria cu Caimac au devenit deja și clienți, dacă nu erau deja. Felicităm întreaga echipă Lăptăria cu Caimac și BT Capital Partners pentru acest parteneriat care a asigurat succesul celor două runde de finanțare”, a afirmat Radu Hanga, Președintele Consiliului de Administrație al Bursei de Valori București.

Fondurile obținute din listarea acțiunilor vor fi folosite pentru dezvoltarea fabricii, și anume, construirea unei stații de spălare sticle și borcane, sisteme de utilități și depozitare ambalaje în diverse stadii.

„Am crescut continuu de la lansarea fabricii, am ajuns astăzi la un număr de 15 produse pe raft, iar cifrele lunare ale ambalajelor puse în piață devin extrem de importante. Construim secția de unt și brânză și mărim capacitățile de producție a acidofilelor. Economiile apărute în urma reutilizării ambalajelor vor fi foarte importante pentru profitabilitatea companiei, pentru capacitatea viitoare de a susține dezvoltarea. Ne dorim realizarea unui sistem național de recuperare și refolosire ambalaje, destinat consumatorilor. Cea mai costisitoare componentă este stația de spălare sticle și borcane, care constă într-o hală cu mai multe sectoare de depozite, dar și o cameră curată, destinată roboților și utilajelor care vor realiza spălarea și dezinfectarea ambalajelor. Impactul asupra mediului va fi unul major și acest proiect vine în completarea multor altora deja realizate, ce au implicat procese modificate pentru a reduce consumurile de apă, energie, dar și emisii de carbon. Continuăm pe drumul ambițios asumat, acela de a deveni o companie carbon neutral până în 2030.” a declarat Adrian Cocan, Manager de proiect al Lăptăriei cu Caimac.

Agroserv Măriuța SA a fost înființată în anul 1994 și până în 2018 a avut exclusiv activități agricole, cultură mare (grâu, orz, rapiță, triticale, porumb, lucernă și altele, pe o suprafață de 3000 ha) și fermă de vaci de lapte (cu peste 2700 animale). Începând cu anul 2018 a pus în funcțiune o fabrică modernă de lactate și a lansat brandul Lăptăria cu Caimac, un brand care a înregistrat o creștere rapidă în preferințele consumatorilor datorită produselor de înaltă calitate.

 

Lăptăria cu Caimac are propria fermă și folosește cele mai noi mijloace de a produce lactate de calitate, naturale, sigure, nutritive și fără adaosuri inutile. Fabrica de procesare de ultimă generație, în care s-au investit peste 5 milioane euro, are o capacitate tehnică de procesare de aproximativ 75 tone de lapte pe zi, iar tehnicile de procesare moderne permit pasteurizarea laptelui la o temperatură mai joasă decât media obișnuită, pentru a păstra gustul adevărat al laptelui de la vacă și o parte cât mai mare din substanțele nutritive. Mai multe informații despre Lăptăria cu Caimac și produsele brandului găsiți la www.laptariacucaimac.ro sau pe pagina de Facebook/Instagram Lăptăria cu Caimac.

BT Capital Partners, divizia de investment banking și piețe de capital a Băncii Transilvania, este membru exclusiv în România al Oaklins, cea mai importantă alianţă internaţională de specialişti în fuziuni şi achiziţii  și cel mai mare broker de retail din piața de capital din România. BT Capital Partners oferă servicii de asistență pentru atragerea de investitori prin piaţa de capital, servicii de brokeraj, consultanță pentru fuziuni și achiziții, structurarea schemelor de finanțare complexe, cercetare de piață și consultanță pentru management strategic.