Mastercard lansează campania națională „Acum e de Neprețuit”, construită pe ideea că, în ultimul an, în procesul de adaptare la noul context, la regulile și limitările aferente, consumatorii și-au pus planurile în așteptare, cu gândul să le reia ulterior, odată ce realitatea curentă devine alta. Campania îi motivează și îi îndeamnă să nu mai aștepte, ci să își urmeze acum planurile de dezvoltare personală și profesională, să profite de oportunități pe care le au în prezent și să se bucure de experiențe și momente de neprețuit – nu de mâine sau de săptămâna viitoare, peste o lună sau din toamnă, ci acum: Acum e de Neprețuit. Mastercard încurajează plățile electronice ca gest firesc zi de zi, oferind peste 10.000 de premii, inclusiv o mașină Tesla model 3, consumatorilor care aleg să achite cu Mastercard, oriunde în România, și se înscriu în campanie.
Mastercard a conceput patru sesiuni tematice de mentorat, alături de patru experți care și-au transformat pasiunile în cariere de succes. INNA este imaginea campaniei, artista fiind, totodată și mentorul în materie de muzică și showbiz; Chef Sorin Bontea prezintă sesiunile dedicate secretelor gastronomiei; Omid Ghannadi este expertul de design interior; iar George Buhnici asigură sesiunile pe teme de public speaking. Prin campania „Acum e de Neprețuit”, 10.000 de câștigători vor avea acces exclusiv la sesiunile de mentorat, aflând astfel informații, tehnici și sfaturi profesionale de la specialiști experimentați și vedete îndrăgite de publicul larg.
„Dincolo de adaptarea la realitatea actuală și la schimbările care s-au produs, ultimul an a creat și un anumit conflict interior pentru mulți dintre noi, între senzația că viața a fost pusă pe pauză și nevoia a da un restart și a se bucura din plin de prezent. Un lucru a devenit însă cert – și anume, faptul că prezentul este de neprețuit și că acum este cel mai bun moment să ne dedicăm dezvoltării noastre personale și profesionale, să descoperim și să investim în noi pasiuni, să căutăm activ noi oportunități și să profităm de ele. Mastercard este brandul care îi conectează pe oameni cu posibilități de neprețuit și rămânem aproape de consumatori, oferindu-le, cu fiecare plată realizată cu cardurile Mastercard și Maestro, premisele de care au nevoie pentru a-și transforma visurile în realitate și a se bucura de un viitor mai bun”, a declarat Florentina Costea, Marketing Manager Mastercard România.
„O lecție valoroasă pe care am învățat-o pe parcursul carierei mele în industria muzicală și care, de altfel, mi s-a reconfirmat în ultimul an, este să mă bucur din plin de prezent și de toate momentele frumoase pe care mi le oferă. Este adevărat și că uneori mai avem nevoie de un imbold care să ne motiveze să nu mai așteptăm și să ne punem ideile în mișcare. Când am aflat de noua campanie Mastercard, care promovează această viziune, mi-am dorit să mă alătur și, împreună, să le putem oferi oamenilor doza de inspirație de care au nevoie pentru a explora noi pasiuni și oportunități, dar mai ales pentru a profita de ele chiar acum. Prezentul este, într-adevăr, de neprețuit, trebuie doar să îndrăznim să îl descoperim”, a declarat INNA, cântăreață și compozitoare.
În perioada 15 aprilie – 15 iulie 2021, consumatorii care plătesc folosind un card Mastercard sau Maestro, atât online, cât și la orice punct de plată cu POS de pe teritoriul României, pot câștiga marele premiu, o mașină Tesla model 3, pentru călătorii de neprețuit și un viitor mai bun pentru mediul înconjurător, alături de 13 Apple AirPods Pro, 13 iPhone 12 Pro și 13 Apple Watch Series 6 (premii săptămânale), 26 Go Pro Hero9 și 26 Boxe Bang & Olufsen (premii bi-săptămânale) și 10.000 de premii zilnice constând în acces exclusiv la sesiuni de mentorat, create special pentru campanie și oferite cu ajutorul a patru experți apreciați de publicul larg. Pentru a participa la campanie, posesorii de carduri Mastercard trebuie să înscrie valoarea tranzacției, fie prin SMS, la numărul 3725, fie pe platforma campaniei, www.mastercard.ro/participare, iar fiecare tranzacție înscrisă înseamnă o șansă în plus pentru premii. Toate detaliile se regăsesc în regulamentul campaniei.
Despre Mastercard
Mastercard, https://www.mastercard.ro, este o companie de tehnologie în industria globală de plăți. Misiunea noastră este să generăm și să dezvoltăm o economie digitală atotcuprinzătoare, care să ofere tranzacții sigure, simple, inteligente și accesibile, în beneficiul tuturor, de pretutindeni. Prin transfer de date sigur și prin rețele impenetrabile, prin parteneriate și cu pasiune, inovațiile și soluțiile noastre le permit persoanelor fizice, instituțiilor financiare, guvernelor și companiilor să își atingă potențialul maxim. Coeficientul nostru de decență (DQ) este pilonul de bază al culturii care ne reprezintă și pe care se sprijină tot ceea ce facem în companie și în afara ei. Conexiunile noastre acoperă peste 210 țări și teritorii, astfel încât construim o lume sustenabilă care le oferă tuturor accesul la posibilități de neprețuit.