Leroy Merlin, retailer specializat în construcții, decorațiuni și grădinărit, anunță deschiderea magazinului din municipiul Târgoviște, programată pentru 14 mai. Magazinul este situat pe strada Laminorului numărul 93, acesta fiind cea de-a 19-a unitate a rețelei din România a retailerului francez.
Potrivit reprezentanților companiei, noul magazin va avea o suprafață totală de 10.000 metri pătrați. În magazinul din Târgoviște, clienții vor avea la acces la peste 25.000 de produse din categorii de interes cât mai variate precum: materiale de construcții, grădinărit, decorațiuni, unelte, produse pentru casă și multe altele. Astfel, clienții vor putea beneficia de avantajul de a găsi cât mai multe produse de care a nevoie într-un singur loc, evitând mai multe deplasări.
Totodată, clienții noului magazin vor avea acces și la soluțiile alternative de cumpărare, precum: Rezervă și Ridică, prin care aceștia își pot rezerva produsele dorite în magazin cu ridicare personală ulterioară, Comanda telefonică – pentru cei care doresc să plaseze telefonic o comandă rapidă, sau Comanda online cu livrarea produselor la domiciliu.
„Prin deschiderea noului magazin Leroy Merlin din Târgoviște ne dorim să fim mai aproape de cetățenii acestui oraș și din proximitate, pe care îi invităm se bucure de produsele și serviciile din oferta noastră atunci când vor să aducă o îmbunătățire casei sau grădinii lor. Această nouă deschidere se înscrie în strategia noastră de extindere accelerată a rețelei de unități Leroy Merlin pe plan local, prin care ne propunem să devenim leader în piața de DIY în România”, a declarat Frédéric Lamy, CEO Leroy Merlin Romania.
Magazinul Leroy Merlin Târgoviște va avea peste 100 de angajați, dintre care 85 au fost deja recrutați. În prezent, mai sunt disponibile 24 de posturi precum: Consilier Vânzare (18 poziții), Consilier Supply Chain (5 poziții) sau Consilier Administrativ Supply Chain (1 poziție). Cei interesați pot consulta mai mai multe detalii despre posturile disponibile accesând următorul link: https://job.leroymerlin.ro/locations/targoviste.
Noul magazin Leroy Merlin din Târgoviște beneficiază și de o poziție avantajoasă, aflându-se în proximitatea orașelor Moreni, Pucioasa sau Găești, dar și cu acces direct din județele Argeș, Prahova și Ilfov, fiind o alternativă în plus pentru cei interesați de produsele comercializate de retailerul francez.
Despre Leroy Merlin
LEROY MERLIN este liderul european al pieței de bricolaj, cu o istorie de peste 90 de ani ca retailer specializat pe construcții, decorațiuni și grădinărit. Companie inovatoare din cadrul ADEO, LEROY MERLIN deține 800 de magazine în 15 țări din Europa, Asia, Africa și America de Sud. Peste 115.000 de colegi fac parte din familia LEROY MERLIN. Aflată într-un progres constant, compania ADEO a devenit cea mai mare companie franceză de pe piața internațională. În prezent, companiile grupului ADEO sunt recunoscute peste tot în lume prin numeroasele premii “Great Place to Work Institute”.
În România funcționează 18 magazine LEROY MERLIN, cu peste 2000 de angajați în 13 orașe: București, Cluj-Napoca, Craiova, Ploiești, Brașov, Constanța, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș, Bacău, Iași, Timișoara și Oradea.