Pehart Tec Grup SA cu sediul în Municipiul Sebeș, localitatea Petrești, Str. 1 Mai nr. 1. Județul Alba, România, anunță demararea implementării proiectului începând cu data de 03 ianuarie 2024 odată cu semnarea contractului de finanțare încheiat cu Ministerul Energiei în calitate de coordonator de reforme și/sau investiții pentru Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 6. Energie.
Proiectul cu titlul „Implementarea unui sistem fotovoltaic pe platforma industrială DEJ – PEHART TEC GRUP S.A.” (cod proiect 5.22) urmează să fie implementat până la data de 30 iunie 2024 la punctul de lucru din Municipiul Dej, str. 1 MAI, nr. 113, jud. Cluj, România.
Valoarea totală a proiectului este de 18,459,532.80 lei din care valoarea finanțării nerambursabile (a ajutorului de stat solicitat) este de 3,971,301.00 lei.
Obiectivul general al proiectului este creșterea producţiei de energie din surse regenerabile solare prin instalarea și implementarea unui sistem fotovoltaic cu componenta de stocare pe plaforma industrială Dej. Așadar, prin proiect se dorește instalarea unui sistem fotovoltaic cu o putere instalată a invertoarelor de 2,05 MW și o unitate de stocare de 492kWh la unitatea de producție a societății Pehart Tec Grup S.A. din Municipiul Dej, jud. Cluj, în vederea creșterii eficienței energetice a companiei și scăderii amprentei de carbon. Energia electrică produsă de sistemul fotovoltaic va fi utilizată pentru autoconsum.
Obiectivele specifice ale prezentului proiect vizează:
– Creşterea producţiei de energie electrică din surse regenerabile prin instalarea și implementarea unui sistem fotovoltaic cu o putere instalată de 2,05 MW la PEHART TEC GRUP SA – Dej.
– Reducerea cu 1509 echivalent tone de CO2 a gazelor cu efect de seră la nivelul PEHART TEC GRUP SA – Dej.
– Creșterea cu 0,210 mii tep/an a producției brute de energie primară din resurse regenerabile la nivelul PEHART TEC GRUP SA-Dej.
– Creșterea cu 48.848 MWh a producției totale de energie electrică din surse regenerabile la nivelul PEHART TEC GRUP SA-Dej.