ROCA Investments, parte din Impetum Group, anunță preluarea celui de-al doilea pachet de 30% din acțiunile BICO Industries, un important producător autohton de plasă din fibră de sticlă și armături din fibră de sticlă și unul dintre cei mai importanți producători la nivel european. Ca urmare a încheierii tranzacției, participația ROCA Investments în BICO crește la 60%, iar dezvoltarea companiei continua sub aceeași formulă a parteneriatului dintre fondatorul companiei Mihai Bîrliba și ROCA Investments.
„Prin această tranzacție, ROCA își consolidează poziția în BICO, una dintre cele mai importante companii din portofoliul său și totodată într-un domeniu pe care noi îl considerăm strategic. Scalarea companiei continuă alături de dl. Mihai Bîrliba care va coordona în continuare activitatea executivă a companiei. Dorința noastră este ca împreună să facem din această companie unul dintre cei mai mari jucători din industria de fibră de sticlă la scara întregii Europe. În plus, BICO, alături de celelalte companii din domeniul materialelor de construcții din portofoliul ROCA, va fi integrată în holdingul dedicat acestui domeniu pentru a aduce o viziune holistică asupra sectorului și a crea sinergii între companii”, a declarat Ionuț Bindea (foto stânga), Investment Manager ROCA Investments.
Cu o capacitate de producție instalată de peste 43 mil. m²/an, BICO Industries este un important producător național de plasă din fibra de sticlă pentru termosisteme și unul dintre cei mai importanți producători la nivel european. Odată cu investiția ROCA din august 2020, BICO și-a crescut capacitatea de producție și cifra de afaceri cu peste 30%, de la 52 milioane lei la 67,7 milioane lei și profitul net cu 81% de la 2,8 milioane lei la 5,1 milioane lei.
„Pe toată durata parteneriatului nostru , ROCA mi-a demonstrat că este partenerul potrivit alături de care pot maximiza potențialul companiei pe are am fondat-o în urmă cu 15 ani, atât la nivel comercial cât și operațional. Am certitudinea că experiența de peste 30 de ani în producție, dinamismul și dorința echipei BICO de reuși suprapus peste viziunea strategică a echipei ROCA Investments ne vor ajuta să scalăm acest brand românesc puternic și la nivelul întregului continent. Ca strategie de dezvoltare, ne propunem achiziția de tehnologii cu înalt nivel de performanță tehnică și cu nivel de control accentuat prin intermediul inteligenței artificiale. Urmărim de asemenea un plan de dezvoltare pe orizontală a businessului- cu expunere pe 5 ani – prin valorificarea la maximum a tuturor oportunităților oferite de piața materialelor de construcție”, a spus Mihai Bîrliba (foto dreapta), fondator BICO Industries.
BICO Industries deține în acest moment două capacități de producție, una pe platforma industrială din Vaslui și una în Piatra Neamț. Ambele fabrici însumează o suprafață de teren de aproape 38.000 mp, peste 18.000 mp de clădiri industriale și un număr de 240 de angajați. Platforma din Vaslui este o fabrică importantă producătoare de plasă de armare din fibră de sticlă pentru termosisteme la nivel național și din această parte a Europei. La Piatra Neamț BICO deține o linie de producție pentru armături destinate membranelor de hidroizolație.
Construcțiile, sectorul-vedetă al economiei în pandemie, au continuat să crească, avansul ajungând la 5,5% în primele cinci luni din 2021 față de aceeași perioadă a anului trecut, arată datele Institutului Naţional de Statistică. Cu toate că prețurile materialelor de construcții au fost majorate cu 25%-30% ca urmare a crizei materiilor prime și scumpirii transporturilor de mărfuri la nivel internațional, piața materialelor de construcții este estimată că va crește cu 10% în 2021. O altă problemă majoră a pieței este lipsa forței de muncă, arată CONFIDEX.
Despre BICO Industries
BICO Industries este un important producător autohton de plasă din fibră de sticlă și de armături din fibră de sticlă. Principalele sale produse sunt plasa din fibră de sticlă pentru armarea și ranforsarea termosistemelor și a placărilor cu rigips, precum și colțare (atât metalice cât și din plastic) cu plasă, comercializate in special sub brandurile proprii, BICO și Hitrom, atât pe piața din România cât și din străinătate.
Prin cele două puncte de lucru pe care le deține, compania are capacități de producție complete. Turbotex, cea mai nouă linie de producție BICO Investments, recent deschisă la Piatra Neamț ca urmare a unei investiții de peste 1,5 M EUR, este complet automatizată și integrată.
Despre ROCA Investments
ROCA Investments, parte a Impetum Group, este o companie de private equity care contribuie la amplificarea potențialului companiilor, sprijinindu-le să își dezvolte strategii de business prin care accelerează creșterea valorii lor pe termen lung. Astfel, ROCA contribuie la dezvoltarea culturii antreprenoriale bazată pe parteneriat și creează valoare în economia românească.
Pornită în urmă cu mai bine de 3 ani, ROCA este prezentă în 10 județe ale țării, în 5 mari sectoare de activitate: agrifood, logistică, servicii industriale, producție materiale de construcții, îngrijirea personală. Cele 13 companii din portofoliu (din care două inactive) au generat în 2020 o cifră de afaceri cumulată de 98 milioane EUR, un profit operațional (EBITDA) de 5 milioane EUR și au peste 1.000 de angajați.
Ecosistemul ROCA este format în prezent din companiile: BICO Industries (producător de plasă din fibră), Romcargo Maritim (operator portuar), RDF Arad (agribusiness), Electroplast (producător de cabluri electrice), MECANEX (producător de pompe pentru diverse industrii), Piscicola (fermă piscicolă), Artesana (produse lactate artizanale), CAHM (îngrijire personală), Yellow.Menu (restaurant online) și Sinteza (industrie chimică).
Misiunea ROCA este aceea de a dezvolta o cultură antreprenorială bazată pe parteneriat, investind resurse financiare, know-how și pasiune. ROCA amplifică potențialul și accelerează creșterea companiilor și brandurilor românești, pentru ca visul multor antreprenori români să devină realitate.