Un broker AVBS Credit a intermediat anul trecut credite bancare şi non-bancare în valoare de 8 milioane de euro

Din datele deţinute de compania românească AVBS Credit, unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa de credite bancare, un broker francizat din echipă a reuşit să intermedieze anul trecut credite bancare şi non-bancare în valoare de aproape 8 milioane de euro, situându-se în top 3 ai celor mai de succes brokeri de credite din rețeaua AVBS, dar şi din România.

Robert-Amelian Hordei are vârsta de 42 de ani şi intermediază toate tipurile de credite în echipa AVBS Credit de peste 6 ani, având o experienţă în domeniul financiar-bancar de peste 15 ani. Robert Hordei şi-a început activitatea în domeniul bancar în anul 2007, evoluând de la poziția de bank teller la cel de ofițer de credite și consilier clienți, pentru ca ulterior să fie numit director de vânzări și apoi director executiv în agenții bancare de prestigiu din București.

„Parcurgând etape evolutive importante în banking și ocupând poziții prestigioase în acest sector, am ajuns într-un punct al carierei mele în care am realizat că îmi pot continua domeniul de expertiză într-un registru nou, potrivit mie, cel al brokerajului de credite. Dorindu-mi libertate din toate punctele de vedere, am renunțat la jobul din bancă și am contractat o franciză în domeniul intermedierilor de credite. Astfel, am devenit broker de credite francizat și antreprenor, dar în continuare un specialist în creditare devotat clienților mei. Schimbând statutul de angajat în bancă cu cel de broker de credite francizat, am ajuns să fac ceea ce îmi place cel mai mult, însă bucurându-mă de prosperitate financiară nelimitată, direct proporțională cu implicarea mea în această activitate, de putere de decizie și suficient timp liber pentru familia mea și pasiunile pe care le am”, explică Robert Hordei, Broker Francizat AVBS Credit.

„Franciza AVBS Credit se axează pe 3 direcții importante:

  • să asigure clientului soluția de finanțare potrivită lui;
  • să ajute specialistul în domeniul-financiar bancar să evolueze în carieră bucurându-se de toate avantajele și beneficiile profesiei de broker de credite în sistem de franciză;
  • să susțină sistemul bancar din România prin desfășurarea activității de brokeraj bancar la cele mai înalte standarde de profesionalism și calitate, asigurând instituțiilor financiare un portofoliu de clienți vast și performant”, explică Valentin Anghel, CEO & Founder AVBS Credit.

Pentru anul 2022, Robert-Amelian Hordei, Broker Francizat, AVBS Credit îşi propune să înregistreze o creștere a vânzărilor de 30%-40% față de anul precedent, iar peste 70% din volumul de credite intermediate vor fi credite ipotecare.

Astfel, din cele aproape 1800 de credite intermediate de AVBS Credit pe parcursul anului trecut, în valoare totală de 68,4 milioane de euro, 76% dintre ele au fost credite ipotecare.

Începând cu luna aprilie, AVBS Credit oferă 50% discount din taxa de franciză pentru specialiştii cu experienţă financiar-bancară care doresc să obţină franciza în domeniul brokerajului bancar şi să facă parte dintr-o echipă de top performeri în cadrul companiei AVBS Credit.

Cu sprijinul brokerilor de credite, românii beneficiază de soluții de creditare potrivite nevoilor și contextului lor financiar.

AVBS Credit lucrează cu peste 30 de bănci și IFN-uri din România, iar serviciile sunt gratuite pentru clienții care optează pentru un credit. AVBS Credit este membră A.R.B.C. (Asociația Română a Brokerilor de Credite). Alătură-te francizei AVBS Credit: https://www.avbs.ro/franciza-avbs.