Agricultura europeană se numără printre cele mai eficiente și avansate din lume în ceea ce privește angajamentul față de climă și mediu și știm că acesta va deveni mai puternic prin ambițiile Pactului Verde. În calitate de profesioniști în domeniu, suntem și vom fi primii afectați de schimbările climatice. De asemenea, ne-am angajat să facem Europa neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei până în 2050, prin reducerea emisiilor, producerea de biocombustibili și, mai ales, prin creșterea rezervoarelor de carbon pe care agricultura le poate pune la dispoziție. De multe ori se trece cu vederea faptul că sectorul agricol, pe lângă hrana pe care o produce, poate, de unul singur, să îndeplinească în mod natural această misiune de stocare a carbonului pentru binele întregii societăți. Presa nu discută suficient despre acest lucru, dar astfel de proiecte sunt înființate în toată Europa, chiar și în contextul scăderii veniturilor agricole.
Bineînțeles, când te oferi voluntar pe prima linie a războiului, riști să cazi erou la datorie. Agricultura a devenit din ce în ce mai globalizată de-a lungul anilor, producătorii europeni de culturi arabile au fost obligați să-și vândă cerealele la cotațiile internaționale, întrucât piața europeană este larg deschisă. Unul dintre principalele riscuri cu care sectorul nostru agricol va trebui să se confrunte ca urmare a Pactului Verde European este dumpingul climatic din țări care vor demara mai încet procesul de adoptare a unei agriculturi mai ecologice. Pe piața de cereale și oleaginoase, principalii noștri concurenți sunt Rusia, Ucraina, Brazilia și Argentina. A acționa împotriva încălzirii globale în Europa este un lucru, a ne convinge partenerii comerciali să se angajeze pe aceeași cale într-un ritm la fel de rapid și de susținut, este altceva.
Sunt convinsă că orice diferență semnificativă între Europa și concurenții săi în ceea ce privește mijloacele sau ambițiile de realizare a obiectivelor climatice va avea efecte devastatoare asupra agriculturii europene. Aici intervine principiul relocării emisiilor de carbon. Agricultura noastră ar deveni acel erou căzut la datorie: ar produce doar volume mici de alimente de lux, în timp ce produsele sale alimentare de bază ar fi pur și simplu înlocuite cu alimente produse în altă parte, care nu fac obiectul acelorași constrângeri costisitoare, fără niciun câștig în ceea ce privește atingerea obiectivelor climatice. În schimb, dacă sunt încurajați să facă acest lucru, toți fermierii lumii ar putea contribui la această nouă misiune climatică. Acum piața emisiilor de carbon și politica comercială au un rol de jucat.
În acest context, susținem ideea înființării unui mecanism de ajustare la frontieră a emisiilor de carbon pentru produsele agricole, cu condiția îndeplinirii unor condiții.
Principiul este simplu: impunerea unei taxe pe carbonul conținut în mărfurile importate ar împiedica mutarea producției în țări cu cerințe mai puțin stricte. Măsura pare evidentă pe hârtie, dar realitatea este mult mai complexă, întrucât are legătură și cu politica europeană în domeniul climei și regulile comerciale internaționale.
Pentru a rămâne la obiect fără a intra în prea multe detalii, principalul mecanism al politicii europene în domeniul climei este sistemul european de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), în vigoare din 2005 și care obligă marile industriilor să plătească un preț pentru fiecare tonă de dioxid de carbon emisă. Acest sistem, care nu privește agricultura, este criticat deoarece, pentru a evita relocarea carbonului, adică relocarea rafinăriilor sau a fabricilor de oțel, primesc drepturi de emisie gratuite, ceea ce scade prețul cotelor pe piața europeană a carbonului și, prin urmare, și a eficacității politicii în domeniul climei. Pentru a scăpa de acest cerc vicios, Europa are în vedere eliminarea cotelor de emisii gratuite și înlocuirea acestora cu mecanismul de ajustare la frontieră a emisiilor de carbon (CBAM): companiile străine care exportă mărfuri în UE ar plăti, de asemenea, același preț pentru cotele de emisie ca și pe piața europeană, în funcție de carbonul emis în timpul procesului de producție. Acest lucru ar avea dublul avantaj de a contribui la finanțarea politicii în domeniul climei și de a evita concurența neloială și relocarea emisiilor de carbon din Europa.
Mecanismul de ajustare la frontieră a emisiilor de carbon este văzut ca o completare a sistemului ETS, de care este strâns legat. Prin urmare, conform planurilor europene, ar fi aplicabil tuturor sau unora dintre industriile care fac obiectul ETS și include sectorul energiei și sectoarele industriale cu consum mare de energie, precum companiile producătoare de electricitate, de ciment, de oțel, de aluminiu, rafinării de petrol, cele ce produc hârtie, sticlă, produse petrochimice și îngrășăminte. Agricultura ar fi, deci, exclusă. Și dacă mecanismul de ajustare la frontieră a emisiilor de carbon ar include producătorii de îngrășăminte, dar nu și fermierii, atunci situația ar deveni rapid intolerabilă.
Dacă mecanismul de ajustare la frontieră a emisiilor de carbon nu se aplică produselor agricole, nu ar trebui să se aplice nici îngrășămintelor.
Îngrășămintele pe bază de azot sunt cel mai important input în producția vegetală și principalul element de cost variabil pentru culturile de cereale și oleaginoase. Cu toate acestea, prețul îngrășămintelor este deja mai ridicat în Europa decât în alte părți, deoarece piața comunitară de îngrășăminte este protejată de taxe vamale și măsuri antidumping care costă fermierii europeni 600 milioane EUR pe an. Dacă s-ar adăuga la aceasta și un mecanism de ajustare la frontieră, prețul îngrășămintelor ar exploda, crescând și mai mult costul producției agricole în Europa, alimentele de import devenind în același timp mai competitive și mai atractive. În cele din urmă, punerea în aplicare a mecanismului de ajustare la frontieră a emisiilor de carbon numai pentru principalele materii prime implicate în producția vegetală ar fi nedreaptă și ar duce la opusul efectului preconizat, anume relocarea masivă a emisiilor de carbon din agricultura europeană. Pe scurt, este un exemplu perfect de pedeapsă dublă pentru fermieri, greu de justificat față de cetățenii noștri. Aș dori să atrag atenția asupra acestui punct esențial; fie agricultura și sectoarele sale din aval sunt obligatoriu incluse în viitorul mecanism de ajustare la frontieră a emisiilor de carbon, fie activitățile de aprovizionare agricolă și în special îngrășămintele pe bază de azot sunt și ele excluse, dacă nu vrem ca agricultura noastră să-și piardă orice competitivitate. Cu cât un sistem este mai complex și starea sa de echilibru este mai fragilă, cu atât și comunitatea agricolă trebuie ascultată în această dezbatere, care se conturează a fi esențială pentru supraviețuirea multor sectoare agricole, în special a culturilor arabile.
Din perspectivă agricolă, mecanismul de ajustare la frontieră a emisiilor de carbon ar putea funcționa drept măsură de evitare a relocărilor de carbon din toate sectoarele agricole, cu condiția respectării sistemului tarifar european și a așteptărilor agricultorilor. Poziția noastră finală cu privire la această propunere va depinde în mare măsură de structura sa generală, de domeniile incluse, de modul de administrare și de implicațiile juridice. Acesta este motivul pentru care solicităm decidenților europeni să evalueze atent impactul pentru a avea toate elementele necesare conceperii unui instrument politic care să se potrivească cu adevărat intereselor a milioane de fermieri din UE.