Compania Ideologiq anunță o cifră de afaceri de 800.000 euro în prima jumătate a acestui an, o creștere cu 50% față de aceeași perioadă a anului trecut

Compania de marketing și tehnologie Ideologiq înregistrează o evoluție considerabilă a cifrei de afaceri în prima jumătate a anului 2021, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, anunțând o creștere de 50%. Astfel, cifra de afaceri din primul semestru al anului se ridică la 800.000 euro. Pentru sfârșitul anului 2021, fondatorii companiei și-au propus atingerea unei CA de 1,8 milioane de euro.

Creșterea cifrei de afaceri a fost susținută de extinderea portofoliului cu încă patru clienți noi, din domenii precum tehnologie, farma și automotive. În plus, această performanță reprezintă rezultatul unei strategii eficiente, bazată pe calitate, inovație și eficacitate. 

„Consider că cel mai important diferențiator al companiei noastre este atenția pe care o îndreptăm către oamenii din echipa noastră. Datorită acestor strânse legături care s-au format între membrii echipei în decursul anilor, reușim să livrăm întotdeauna proiecte inedite, pe care le pregătim cu mare atenție, iar acest lucru ne ajută să ne dezvoltăm treptat și sigur. Pe de altă parte, suntem foarte atenți la nevoile pieței și orientarea acesteia către produse digitale inovative care pot să ajusteze golurile create de pandemia încă prezentă. În același timp, exact ca într-un lanț trofic, proiectele livrate bine și la timp, deschid calea către noi proiecte mai mari și mai frumoase, care vin la pachet cu și mai multe componente inovative. Acestea, la randul lor, conduc spre noi clienți și alte oportunități”, a declarat Adrian Apostol, Fondator și Partener Ideologiq.

Portofoliul de servicii al companiei cuprinde: dezvoltarea de tehnologie (web, mobile, E-commerce, AR, VR), strategie și consultanță pentru digitalizare, creație, branding, evenimente online și offline, programe de loializare, comunicare social media, media & performance (SEO, CRO, media planning & buying).

Ponderea serviciilor care au contribuit la creșterea companiei cu 50 de procente în primele șase luni ale anului curent sunt reprezentate astfel: sectorul de inovație și tehnologie (VR, AR, AI, E-commerce) – 30%, zona de strategie și creație– 30%, soluțiile de loyalty B2B, B2C și EVP– 20%, performance media (performance optimization, campanii media, CRO optimization, SEO optimization) – 20%. 

Echipa Ideologiq este formată din 30 de angajați și colaboratori, compania înregistrând și aici o creștere cu 20% comparativ cu anul trecut. În plus, echipei din România se adaugă și reprezentații din birourile regionale din Croația, Serbia și Grecia. 

„În ultimul an și jumătate am putut observa un shift în ceea ce privește comunicarea internă a clienților noștri, cât și în comunicarea externă, cu o atenție ridicată către oameni și digitalizare. Am avut oportunitatea să dezvoltăm în acest an proiecte inovative și eficiente în colaborare cu clienții noștri, proiecte care au susținut ritmul de creștere accelerată început în vara anului 2020. Suntem încântați de felul în care compania a evoluat până acum și vom continua să creștem, având în permanență în minte valorile noastre: confort și performanță”, spune Adrian Ichim, Fondator și Partener Ideologiq.

Până la sfârșitul anului 2021, Adrian Apostol și Adrian Ichim, fondatorii companiei Ideologiq, și-au propus atingerea unei cifre de afaceri de 1,8 milioane de euro. În plus, prioritățile companiei pentru următoarea jumătate de an sunt întărirea echipei actuale și continuarea extinderii în regiune, prin consolidarea activității regionale din țările SEE-CEE (România, Ungaria, Moldova, Bulgaria, Grecia, Cipru, Serbia, Croația, Slovenia, Bosnia, Muntenegru, Albania și Macedonia de Nord).

 

Despre Ideologiq 

Ideologiq este o agenție de marketing și tehnologie cu experiență de peste 12 ani în dezvoltarea de tehnologie și comunicare digitală, în piețele din regiunea SEE-CEE, în special în România. 

Agenția Ideologiq oferă clienților soluții și servicii de: consultanță, strategie, creație, branding, dezvoltare de programe de loializare (B2B, B2C și EVP), dezvoltare de tehnologie și platforme software (web, mobile, e-commerce, AR, VR), comunicare socială online, optimizări ale performanței online (SEO, UX, CRO, PPC), implementarea evenimentelor (online, offline sau hibrid). 

Ideologiq este, în acest moment, una dintre cele mai recunoscute agenții de marketing și tehnologie din România, formată dintr-o echipă de peste 30 de persoane în Bucureşti, la care se adaugă reprezentanții din birourile regionale ale companiei din Zagreb și Belgrad, care coordonează activitatea Ideologiq Adria și respectiv birourile din Atena și Salonic, care coordonează activitatea Ideologiq Aegean. Mai mult de jumătate dintre membrii echipei Ideologiq sunt seniori cu peste zece ani de experiență în dezvoltarea de tehnologie, marketing și comunicare. 

Printre clienții agenției se numără: Pfizer, Boehringer-Ingleheim, Bricodepot, Holcim, Smithfiled, Green Group, Castrol, Michelin, Porsche, Max Bet, Raiffeisen, ALPLA sau Medsana.